- Home
- Economic
- SIBIU, (24.03.2016, 20:14)
- Departamentul Corespondenti
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Olteanu (BNR) despre Prima Casă şi darea în plată: Nu trebuie reparat ceva ce nu e stricat
Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că Legea dării în plată în forma actuală ar duce la desfiinţarea programului social şi că ceea ce nu e stricat nu trebuie reparat.
2519 afișări
Olteanu (BNR) despre Prima Casă şi darea în plată: Nu trebuie reparat ceva ce nu e stricat
Potrivit viceguvernatorului BNR, în funcţie de votul care se va da în Camera Deputaţilor, programul Prima Casă poate să dispară.
"În funcţie de cum se va vota, poate să dispară Prima Casă. Se poate crea un mecanism opţional pentru viitor, prin care cetăţeanul să opteze că vrea credit cu dare în plată şi îşi asumă un avans mai mare sau că vrea credit fără dare în plată şi renunţă la un drept - ceea ce funcţionează în domeniul civil –, iar atunci merge pe un avans mai mic. Dacă nu se merge pe acest mecanism opţional, cum există în Lituania, de exemplu, atunci o să apară această majorare a avansului la toate băncile. Această consecinţă o vom vedea de la început. O a doua consecinţă va ţine de costurile de finanţare. De obicei pierderile din sectorul privat sunt asumate, în cele din urmă, tot de sectorul public. Asta vedem clar în istorie”, a spus Olteanu, făcând referire la consecinţele care ţin de credibilitaea României pe pieţele internaţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump acceptă provocarea lui Biden. Cei doi vor participa la două dezbateri prezidențiale înainte de alegeri
-
Corvinul Hunedoara câştigă Cupa României. Formaţia din Liga 2 ar putea juca în Europa League
-
Netanyahu: Vom face ceea ce trebuie să facem în Rafah
-
Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”
"În principiu scăderea ratingului României nu e o chestie de orgoliu sau de mândrie naţională. E o chestie de bani. Se regăseşte în creşterea costurilor dobânzilor pe care România le plăteşte la datoria publică şi aşa cum în ultimii ani am economisit pentru România zeci de milioane de euro din dobânzi mici, prin încrederea pe care am reuşit să o construim, dacă dobânzile cresc, bugetul de stat poate suferi. E un joc în care nu poţi alege doar părţile bune”, a adăugat Bogdan Olteanu.
În opinia acestuia, nu e cazul să fie afectat de Legea dării în plată programul Prima Casă, pentru că "nu trebuie reparat ceva ce nu e stricat”.
"Nu e de niciun ajutor şi tocmai de aceea soluţia pentru Prima Casă este ca ea să iasă cu totul din mecanismul Legii dării în plată. Aici sunt două judecăţi: prima este aceea că beneficiarii creditului Prima Casă nu au nevoie să fie ajutaţi. Nu trebuie să încercăm să reparăm ceva ce nu e stricat. Nu există dificultăţi de rambursare la Prima Casă pentru că programul a fost instituit după criză, deci imobilele se aflau la o valoare scăzută, nu au pierdut din valoare odată cu criza, iar persoanele care au luat credite nu au pierdut din venituri pentru că asta s-a întâmplat înainte de lansarea programului Prima Casă. Al doilea motiv este că programul a fost de aşa manieră construit ca avansul să fie mic şi ratele să fie mici. Atunci programul este unul suportabil de persoane aflate la începutul carierei şi al vieţii şi au nevoie de ajutor. Un alt motiv este că programul Prima Casă funcţionează. Băncile dau credite cu avans de doar cinci la sută, ceea ce e foarte puţin, doar pentru că primesc garanţia statului”, a declarat Bogdan Olteanu.
Întrebat ce se va întâmpla cu garanţia statului dacă programul Prima Casă va intra sub incidenţa Legii dării în plată, Olteanu a spus că aceasta va deveni anulabilă.
"În momentul introducerii programului în mecanismul de dare în plată, garanţia statului va deveni anulabilă şi din acel moment băncile nu vor mai putea accepta Prima Casă, iar prima consecinţă va fi creşterea avansului. Dacă nimeni nu are nevoie să fie ajutat la Prima Casă şi dacă programul nu poate funcţiona fără garanţia statului, ce rost are să îl desfiinţăm doar pentru că ne gândim la persoane din altă categorie. Exemplele care se dau de persoane care au nevoie de ajutor nu fac parte din persoanele care au luat Prima Casă. Sunt persoane care au luat credite în condiţiile de piaţă. Asta e o discuţie care ar trebui separată, din punctul nostru de vedere, de discuţia mecanismului dării în plată”, a spus Olteanu.
Acesta a adăugat că nu vede niciun beneficiu în a preda casa băncii, tocmai de aceea crede că cei care au luat credit pentru casa în care stau nu o vor preda, cei care o vor face fiind, poate, cei care au "o scară de bloc”.
"Mie nu mi se pare că ar fi un beneficiu (legea n.r.). E o situaţie îngrozitoare. Cred că puţini vor merge la bancă să predea cheile. Şi cred că extrem de puţini dintre cei care locuiesc în apartament o vor face. Dintre cei care au pus garanţie un teren sau au construit o scară de bloc, da, vor fi. Dacă e o lege, ea va fi aplicată. Legile în România se aplică. Dar cu costuri”, a spus viceguvernatorul.
În opinia lui Olteanu, până al jumătatea lunii aprilie se va finaliza într-un fel sau altul discuţia legată de Legea dării în plată şi consecinţele vor fi resimţite imediat.
Citește pe alephnews.ro: NYT: Hamas plănuia să construiască o bază secretă în Turcia, de unde să lovească Israelul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Europa are șansa de a se reface ca o altă Americă din punct de vedere al structurii instituționale, al guvernanței
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
PROSPORT.RO
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
CANCAN.RO
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
GANDUL.RO
SIMONA HALEP, RELAȚIE AMOROASĂ SECRETĂ cu un MILIONAR ROMÂN! Bărbatul are deja o CONCUBINĂ și un COPIL
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe