România, una dintre ţările europene cu cea mai mare creştere a încrederii consumatorilor

România este una din ţările europene cu cea mai mare creştere a încrederii consumatorilor, urcând în ultimele două trimestre cu 15 puncte până la 101, potrivit unui studiu realizat de Nielsen.

318 afișări
Imaginea articolului România, una dintre ţările europene cu cea mai mare creştere a încrederii consumatorilor

România, una dintre ţările europene cu cea mai mare creştere a încrederii consumatorilor

Creşterea încrederii în România se datorează unui salt de 16% a numărului de respondenţi care consideră ca bune sau excelente perspectivele lor de muncă, de la 35% în al patrulea trimestru de anul trecut până la 51% în al doilea trimestru din 2017. Încrederea în situaţia finanţelor personale a crescut cu 12% (până la 70%), în timp ce 12% mai mulţi respondenţi (până la 45%) consideră că următoarele 12 luni sunt un moment bun pentru a cumpăra lucrurile pe care şi le doresc.

În Europa, încrederea continuă pe o traiectorie ascendentă pentru al nouălea trimestru consecutiv, 22 din 33 de ţări arătând indicatori în creştere, până la un scor regional de 85.

Europa arată o creştere a încrederii consumatorilor de cinci puncte procentuale în al doilea trimestru, atingând un indice de 85.

În trei dintre cele mai importante cinci economii, încrederea consumatorilor este în creştere: cu două puncte procentuale în Germania (103), opt în Franţa (75) şi cinci puncte procentuale în Spania (91). În schimb, Marea Britanie arată un declin de trei puncte (99). Încrederea în Italia a rămas constantă de la sfârşitul anului 2016 (58).

Sănătatea şi securitatea locului de muncă au fost, de asemenea, subiecte de îngrijorări, menţionate de 19% şi respectiv 18% din respondenţii europeni. Mai puţin de unul din cinci respondenţi europeni (18%) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la economie, în scădere cu trei puncte procentuale faţă de trimestrul al patrulea din 2016.

În Europa de Est, sentimentul consumatorilor s-a îmbunătăţit pe o serie de pieţe, inclusiv în România (101, în creştere cu 15 puncte), Slovenia (74, în creştere cu 11 puncte), Estonia (83, în creştere cu 11 puncte), Bulgaria (85, în creştere cu 10 puncte), Letonia (plus 10 puncte până la 78), Ungaria (70, creştere cu şase puncte) şi Ucraina (57 de puncte).

Încrederea consumatorului la nivel global arată semne de îmbunătăţire continuă în cel de-al doilea trimestru din 2017, ajungând la un indice de 104, cu 3 puncte procentuale mai mare decât cel din trimestrul patru din 2016.

Cele mai mari niveluri ale indicilor de încredere s-au înregistrat pe pieţele asiatice, cu 6 din primii 10 indici provenind din zona Asia-Pacific. De asemenea, nivelul de încredere este ridicat în majoritatea pieţelor din Europa şi America Latină deoarece multe dintre acestea au înregistrat o creştere a optimismului consumatorilor.

În ciuda unui declin de 4 puncte procentuale faţă de trimestrul patru al anului 2016, SUA au înregistrat un indice de 117 şi şi-au menţinut locul de top la nivel global.

Încrederea consumatorilor din America de Nord a rămas mai mare decât în orice altă regiune a lumii, cu un indice de 117.

În Asia-Pacific, nivelul de încredere s-a îmbunătăţit, crescând trei puncte până la 114.

În America Latină, încrederea a rămas stabilă la un indice de 85, arătând o creştere de un singur punct procentual faţă de al patrulea trimestru din 2016.

Zona Africa/Orientul Mijlociu are o evoluţie vizibilă a nivelului de încredere, cu un indice în creştere cu cinci procente, până la un scor de 88.

Potrivit studiului, 61% din consumatori au simţit că următoarele 12 luni ar fi o perioadă propice de a cumpăra lucruri pe care şi le doresc şi de care au nevoie. Când vine vorba despre îngrijorări pentru următoarele şase luni, economia, sănătatea şi securitatea jobului ocupă primele trei poziţii la nivel global.

Studiul „Consumer confidence index” pentru trimestrul al doilea a fost desfăşurat în 63 de ţări între 9 şi 27 mai 2017, pe baza unei metodologii online. Răspunsurile la sondaj se bazează pe comportamente declarate, nu pe date măsurate efectiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici