VIDEO | Directorul general al Tarom a demisionat/ Premierul Tudose: Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el / Tăriceanu: În ultimii ani, companiile aeriene prosperă, numai Taromul nostru intră în picaj

Directorul general al companiei aeriene de stat Tarom, Eugen Davidoiu, şi-a dat demisia, luni dimineaţă. Decizia sa a fost luată după ce la ultima şedinţă de guvern premierul Mihai Tudose a criticat managementul acestuia, în ultimul an fiind înregistrate pierderi de peste 104 milionane lei.

2752 afișări
Imaginea articolului VIDEO | Directorul general al Tarom a demisionat/ Premierul Tudose: Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el / Tăriceanu: În ultimii ani, companiile aeriene prosperă, numai Taromul nostru intră în picaj

Directorul general al Tarom a demisionat din funcţie

Şeful Tarom şi-a înaintat demisia cu toate că duminică anunţa că nu are motive să plece de la conducerea companiei, argumentând că a adus două aeronave noi şi că a început restructurarea „deranjând unele grupuri de interese” care „vor să dispară companiile de stat”.

Întrebat, la Digi TV, dacă i s-a cerut demisia, directorul general de la Tarom a răspuns: „Nu am de ce să-mi dau demisia. Pentru ce să mi se ceară demisia, că am adus două aeronave noi? Că am început restructurarea companiei? Am deranjat, probabil, unele grupuri de interese, dar asta e”.

 

În schimb, premierul Mihai Tudose a anunţat, duminică seara, că va dispune Corpului de control să investigheze, începând de luni, situaţia de la Tarom, companie care a înregistrat o pierdere istorică, el subliniind că aceasta nu va fi închisă sau vândută, dar că e necesar să intre pe profit.

Corpul de control al premierului Mihai Tudose va merge luni la Tarom şi la Compania Naţională de Investiţii (CNI), au precizat, duminică, pentru Mediafax, surse guvernamentale.

Sursele citate au menţionat că Tudose a luat această decizie duminică, atunci când s-a aflat la Guvern, după ce, vineri, în cadrul şedinţei i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să dea explicaţii legat de situaţia de la TAROM.

Tudose, despre demisia directorului Tarom: Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni dimineaţa, referitor la demisia directorului general Tarom, că nu l-a convins el, nu a vorbit cu acesta, precizând că nu e cazul ca ministrul Transporturilor să-şi dea demisia.

Întrebat despre demisia directorului general Tarom, care ar fi spus că este "curat ca lacrima", premierul Mihai Tudose a precizat: 'Despre lacrimi o să mai vorbim noi. Ce spune domnia sa e problema domniei sale. Nu l-am convins eu, nu am vorbit cu el".

Totodată, Mihai Tudose a precizat că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, nu ar trebui să-şi dea demisia ca gest de onoare.

Tăriceanu: În ultimii ani companiile aeriene prosperă, numai Taromul nostru intră în picaj

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat la rândul său, luni, că la Tarom trebuie pus un management profesionist, cu experienţă în domeniul aviaţiei, pentru că în ultimii ani se remarcă o explozie a transporturilor aeriene, cu companii care prosperă, ”numai Tarom-ul nostru intră în picaj”.

”(Trebuie - n.r.) pus un management profesionist care să fi lucrat, să aibă exterienţă în domeniul aviaţiei, un consiliu de supravegehere cu oameni cu experienţă, pentru că în această perioadă de timp şi nu mă refer la ultimele luni, ci la ultimii ani, când este după cum vedeţi o adevărată explozie a transporturilor aeriene, apar companii noi, companiilor existente prosperă şi dezvoltă, numai Taromul nostru merge în picaj”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

El a afirmat că situaţia Tarom este în subordonarea Ministerului Transporturilor şi a prim-ministrului.

”Cred că Parlamentul nu vă aşteptaţi să aibă aici un rol principal. Sigur că dacă vor exista necesităţi de schimbare a legislaţiei în cea ce priveşte funcţionarea companiei, sigur că Parlamentul se poate implica”, a adăugat preşedintele Senatului.

Dragnea: Nu mă interesează cine conduce Tarom; compania trebuie să devină profitabilă

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că nu îl interesează cine va conduce Tarom, el arătând că este interesat, însă, ca această companie să devină „puternică, stabilă şi profitabilă”.

„Nu mă interesează cine conduce Tarom. Mă interesează ca această companie să devină ceea ce s-a stabilit în programul de guvernare, o companie aeriană puternică, stabilă şi profitabilă”, a spus Dragnea.

Întrebat dacă se impune o discuţie în coaliţie despre situaţia de la Tarom, Dragnea a răspuns: „Nu. Dacă va solicita ministrul Transporturilor sau premierul, vom discuta. Dacă nu, nu. Este o chestiune strict legată de Executiv”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici