Dan Coats: Rusia continuă să încerce să slăbească şi să divizeze SUA/ Kirstjen Nielsen: Democraţia americană, în colimatorul adversarilor Washingtonului

Dan Coats, directorul Serviciilor de informaţii americane, susţine că Moscova continuă să ducă o campanie generalizată de mesaje cu scopul slăbirii şi divizării Statelor Unite, adăugând că Rusia nu este singura ţară care încearcă să intervină în alegerile din SUA, iar Kirstjen Nielsen, secretarul american pentru Securitate Internă, a afirmat că democraţia din SUA este în colimator, informează postul BBC News.

470 afișări
Imaginea articolului Dan Coats: Rusia continuă să încerce să slăbească şi să divizeze SUA/ Kirstjen Nielsen: Democraţia americană, în colimatorul adversarilor Washingtonului

Dan Coats: Rusia continuă să încerce să slăbească şi să divizeze SUA/ Kirstjen Nielsen: Democraţia americană, în colimatorul adversarilor Washingtonului

"Continuăm să observăm o campanie generalizată de mesaje a Rusiei pentru a slăbi şi diviza Statele Unite", a declarat Coats, în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai participat Kirstjen Nielsen, secretarul american pentru Securitate Internă, Chris Wray, directorul FBI, John Bolton, consilier prezidenţial pentru Siguranţă Naţională.

În privinţa tentativelor de influenţare a alegerilor parţiale din 2018, Coats a adăugat că eforturile Moscovei par mult mai puţin robuste decât în cazul scrutinului prezidenţial din 2016 şi nu par să vizeze un singur partid.

Moscova neagă acuzaţiile americane pe tema ingerinţelor ruse în scrutinul prezidenţial din 2016.

Coats a mai precizat că Rusia nu este singura ţară care încearcă să intervină în alegerile din SUA, fără să ofere mai multe detalii.

După întrevederea de la Helsinki cu liderul de la Kremlin, preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a atras critici dure pentru că a sugerat că are încredere mai mare în preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, decât în evaluările serviciilor secrete americane privind ingerinţele electorale ruse.

Kirstjen Nielsen, secretarul american pentru Securitate Internă, a afirmat că democraţia din SUA este în colimator.

"Însăşi democraţia noastră este în colimator", a declarat Nielsen, adăugând: "Alegerile libere şi corecte sunt piatra de fundaţie a democraţiei noastre şi a devenit clar că acestea au devenit ţinta adversarilor noştri".

La rândul său, directorul FBI a subliniat că "Rusia a încercat să intervină în ultimele alegeri şi continuă să se efectueze operaţiuni maligne de influenţare şi în prezent".

"Aceasta este o ameninţare pe care trebuie să o tratăm extrem de serios", a adăugat oficialul american.

Potrivit unui raport al serviciilor secrete americane, din ianuarie 2017, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial din SUA în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici