Întâlnire între Donald Trump şi preşedintele Poloniei la New York. Liderii ţărilor NATO solicită ajutor suplimentar pentru Ucraina

  • Fostul preşedinte american şi actualul candidat la prezidenţiale, Donald Trump, se va întâlni miercuri, la New York, cu preşedintele polonez Andrzej Duda.
  • Întâlnirea are loc în contextul în care liderii europeni se pregătesc pentru posibilitatea ca Trump să câştige alegerile din noiembrie şi să se întoarcă la Casa Albă.
  • Îngrijorările liderilor ţărilor NATO sunt în creştere, având în vedere comentariile critice ale lui Trump la adresa alianţei occidentale din ultima perioadă.
686 afișări
Imaginea articolului Întâlnire între Donald Trump şi preşedintele Poloniei la New York. Liderii ţărilor NATO solicită ajutor suplimentar pentru Ucraina

Sursa foto: Hepta / Mediafax Foto

Întâlnirea dintre cei doi este programată pentru cină, iar părerile cu privire la această întrevedere sunt împărţite. Unii consideră că acest lucru ar putea afecta relaţia diplomatică a Poloniei cu administraţia Biden, în vreme ce alţii sunt de părere că întâlnirea lui Duda cu Trump ar putea fi benefică pentru schimbarea opiniei actualului candidat la preşedinţia SUA în favoarea susţinerii Ucrainei, scrie Associated Press (AP).

Preşedintele polonez Duda a încurajat Washingtonul, în mai multe momente, să ofere mai mult ajutor Kievului pentru a face faţă agresiunii ruseşti.

Prietenia dintre Duda şi Trump nu este recentă, întrucât preşedintele polonez a fost invitat de Trump la Casa Albă, în timpul cursei prezidenţiale din Polonia din anul 2020.

Premierul Poloniei, Donald Tusk – unul dintre adversarii politici ai lui Duda – şi-a exprimat speranţa că preşedintele polonez va folosi întâlnirea cu Trump ,,pentru a ridica problema de a fi clar de partea lumii occidentale, a democraţiei şi a Europei în acest conflict ruso-ucrainean", potrivit AP.

Abordarea favorabilă a lui Duda faţă de Trump a fost o sursă de controverse în Polonia de-a lungul timpului, întrucât temerile faţă de Rusia sunt foarte mari, iar sprijinul pentru NATO este puternic.

Recent, alţi oficiali europeni, printre care ministrul britanic de Externe David Cameron – susţintător al Ucrainei – şi premierul ungar Viktor Orban – simpatizant al lui Vladimir Putin – s-au întâlnit cu fostul preşedinte Donald Trump.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici