Marine Le Pen: Este timpul să încheiem cu Uniunea Europeană, un "monstru birocratic"

Marine Le Pen, liderul formaţiunii populiste Frontul Naţional şi favorită în primul tur al scrutinului prezidenţial din Franţa, a susţinut că este "timpul să se încheie cu Uniunea Europeană", în cadrul unei conferinţe cu rolul de a clarifica viziunea sa internaţională, relatează Le Figaro.

1966 afișări
Imaginea articolului Marine Le Pen: Este timpul să încheiem cu Uniunea Europeană, un "monstru birocratic"

"În Europa este timpul să încheiem cu o Uniune Europeană care se înscrie într-o tentativă de fuziune ce distruge Europa naţiunilor", a spus Le Pen.

Preşedinta formaţiunii Frontul Naţional a făcut aceste remarci la Paris, în faţa mai multor jurnalişti şi reprezentanţi a 42 de state străine, inclusiv ambasadorii Cambodgiei, Cubei, Arabiei Saudite, Albaniei şi Vietnamului, precum şi în faţa unui diplomat chinez şi a unui diplomat american, potrivit partidului.

"Trebuie să terminăm cu acest monstru birocratic", a mai spus Le Pen, care critică o Uniune Europeană pe care a calificat-o drept "totalitară".

"Uniunea micşorează Franţa, o separă de lume (...). Mă bucur pentru renaşterea popoarelor europene împotriva Uniunii, pentru Europa" în calitate de continent, a mai spus ea, referindu-se în special la referendumul britanic din iunie 2016 pe tema Brexit.

"Vom clădi o altă Europă", a promis ea, spunând că dacă va fi aleasă "va revizui tratatele europene şi va angaja Franţa în mod ferm în contruirea unei Europe a naţiunilor libere".

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici