Oficiali americani şi chinezi se întâlnesc la Geneva pentru a discuta despre inteligenţa artificială

  • Reprezentanţi ai SUA şi ai Chinei se întâlnesc marţi spre a discuta despre inteligenţa artificială.
  • Americanii susţin că nu vor negocia, printre altele, principii precum cele potrivit cărora doar oamenii pot lua decizii privind desfăşurarea de arme nucleare, nicidecum inteligenţa artificială.
197 afișări
Imaginea articolului Oficiali americani şi chinezi se întâlnesc la Geneva pentru a discuta despre inteligenţa artificială

Oficiali americani şi chinezi se întâlnesc la Geneva pentru a discuta despre inteligenţa artificială

Oficiali din SUA şi China se vor întâlni marţi la Geneva pentru a discuta despre inteligenţa artificială.

Reprezentanţii SUA au subliniat însă că politicile Washingtonului nu vor fi supuse negocierii, în contextul în care discuţiile vor analiza modul de ”atenuare a riscurilor generate de această tehnologie”, scrie Reuters.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a încercat să implice China într-o serie de întruniri pentru a diminua lipsa de comunicare între cele două ţări. Secretarul de stat american, Antony Blinken, şi ministrul chinez de Externe, Wang Yi, au abordat subiectul inteligenţei artificiale în aprilie, la Beijing, unde au convenit să organizeze primele discuţii bilaterale oficiale pe această temă.

Departamentul de Stat al SUA a făcut presiuni asupra Chinei şi Rusiei pentru a se alinia cererilor Statelor Unite ca doar oamenii, nicidecum inteligenţa artificială, să poată lua decizii privind desfăşurarea de arme nucleare.

"Aceasta este prima întâlnire de acest gen. Aşadar, ne aşteptăm să avem o discuţie despre întreaga gamă de riscuri, dar nu am anticipa nimic specific în acest moment", a declarat un oficial de rang înalt al administraţiei americane, când a fost întrebat dacă SUA vor acorda prioritate problemei armelor nucleare.

Implementarea rapidă de către China a capacităţilor de inteligenţă artificială în sectoarele civil, militar şi de securitate naţională ar putea submina securitatea SUA şi a aliaţilor săi, a declarat oficialul, adăugând că discuţiile ar permite Washingtonului să îşi comunice direct îngrijorările.

"Pentru a fi foarte clar, discuţiile cu Beijingul nu se concentrează pe promovarea oricărei forme de colaborare tehnică sau pe cooperarea în materie de cercetare de frontieră în orice domeniu. Iar politicile noastre de protecţie a tehnologiei nu sunt supuse negocierii", a adăugat oficialul.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici