Olaf Scholz avertizează China cu privire la supracapacitatea industrială şi vrea ca firmele germane să nu aibă restricţii

  • Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, i-a avertizat pe oficialii chinezi să abordeze problema supracapacităţii industriale şi să trateze mai bine firmele străine.
  • Scholz a mers în China împreună cu manageri de la companii germane, inclusiv Siemens, BMW şi Mercedes-Benz.
  • Scholz se va întâlni marţi cu preşedintele Xi Jinping şi premierul Li Qiang.
15718 afișări
Imaginea articolului Olaf Scholz avertizează China cu privire la supracapacitatea industrială şi vrea ca firmele germane să nu aibă restricţii

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, efectuează o vizită oficială în China. Foto: Hepta/Mediafax Foto

"Concurenţa trebuie să fie corectă", a declarat Scholz în faţa studenţilor chinezi, luni, la Shanghai, în a doua etapă a călătoriei sale de patru zile în această ţară asiatică.

"Vrem condiţii de concurenţă echitabile, bineînţeles că vrem ca firmele noastre să nu aibă restricţii", a adăugat el, identificând dumpingul, supraproducţia şi încălcarea drepturilor de autor ca fiind principalele domenii de îngrijorare, potrivit Bloomberg.

Scholz, care călătoreşte împreună cu manageri de la companii germane, inclusiv Siemens, BMW şi Mercedes-Benz, se află în China pentru a transmite un mesaj delicat potrivit căruia, dacă Beijingul nu ţine cont de avertismentele europene de a pune capăt practicilor comerciale discriminatorii, Uniunea Europeană nu va avea altă soluţie decât să intensifice mecanismele de apărare comercială.

De asemenea, se aşteaptă ca el să aducă în discuţie războiul Rusiei din Ucraina, făcând eventual apel la China să îşi folosească influenţa asupra Moscovei pentru a căuta o rezolvare.

Critica liderului german la adresa politicii industriale a Beijingului întăreşte mesajul transmis de şefa Trezoreriei SUA, Janet Yellen, în această lună, care avertizează că producţia fabricilor din China a devenit o problemă globală.

Această dublă lovitură dată două ţări din Grupul G7 în decurs de câteva săptămâni vine în contextul în care preşedintele Xi Jinping plasează industria prelucrătoare masivă a Chinei în centrul unui efort de revigorare a creşterii economice.

Subiectul începe să fie abordat pe scară mai largă, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, afirmând luni că Europa are nevoie de o nouă strategie economică.

"Europa trebuie să îşi afirme interesele economice între o SUA din ce în ce mai protecţionistă şi supracapacitatea industrială a Chinei, care riscă să se reverse pe piaţa europeană", a declarat Le Maire.

Olaf Scholz are programate, marţi, întâlniri cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi premierul Li Qiang.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici