- Home
- Externe
- BRUXELLES, (29.06.2018, 14:15)
- Teodora Marinescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
UE vrea să iniţieze negocierile pentru aderarea Macedoniei şi Albaniei până la sfârşitul lui 2019. Condiţia impusă celor două state
Liderii statelor membre UE au fost de acord să deschidă discuţiile privind aderarea Macedoniei şi Albaniei la Blocul comunitar până la sfârşitul anului 2019, cu condiţia ca cele două state balcanice să progreseze în adoptarea reformelor judiciare şi anticorupţie, relatează agenţia Reuters.
666 afișări
UE vrea să iniţieze negocierile pentru aderarea Macedoniei şi Albaniei până la sfârşitul lui 2019. Condiţia impusă celor două state
Liderii UE au afirmat printr-un comunicat că vor analiza progresul Albaniei şi Macedoniei în 2019, urmând să deschidă discuţiile privind aderarea acestora până la sfârşitul anului viitor.
Franţa şi Olanda au cerut mai mult progres din partea celor două state, în pofida susţinerii celorlalte membre UE.
Serbia, Macedonia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare la Uniunea Europeană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
-
Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
În timp ce Serbia şi Muntenegru încă poartă discuţii privind aderarea, Albania, care este deja membră NATO, şi Macedonia, care a ajuns recent la un acord cu Grecia privind schimbarea numelui, au obţinut susţinerea Comisiei Europene, care a recomandat deschiderea negocierilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe