Un adolescent palestinian, care a înjunghiat doi israelieni, a fost împuşcat mortal de poliţie - VIDEO

Doi israelieni au fost înjunghiaţi sâmbătă la Ierusalim, de un adolescent palestinian, care a fost ulterior împuşcat mortal de poliţie, au anunţat oficiali citaţi de BBC News Online.

4333 afișări
Imaginea articolului Un adolescent palestinian, care a înjunghiat doi israelieni, a fost împuşcat mortal de poliţie - VIDEO

Un adolescent palestinian, care a înjunghiat doi israelieni, a fost împuşcat mortal de poliţie (Imagine: Captura video)

Doi evrei ultraortodocşi, cu vârste de aproximativ 60 de ani, au fost răniţi sâmbătă, fiind înjunghiaţi de un palestinian în vârstă de 16 ani, potrivit poliţiei.

Incidentul a avut loc după ce armata israeliană a anunţat că militanţi din Fâşia Gaza au lansat o rachetă în sudul Israelului. Potrivit unui comunicat, racheta a aterizat într-o zonă nelocuită şi nu s-au înregistrat răniţi.

Atacul produs sâmbătă este cel mai recent dintr-o serie de incidente violente înregistrate în ultimele săptămâni în Israel şi în Cisiordania.

Militari israelieni au deschis focul vineri spre demonstranţi palestinieni care au încercat să pătrundă violent din Fâşia Gaza în Israel. Cinci palestinieni au murit, iar alţi 20 au fost răniţi.

Tot vineri, un adolescent israelian a fost înjunghiat de un palestinian, în Ierusalim, iar un evreu ultraortodox a atacat patru beduini, într-un alt incident, produs în sudul Israelului.

Tensiunile s-au intensificat între israelieni şi palestinieni la jumătatea lui septembrie, când protestatari palestinieni s-au ciocnit cu poliţia israeliană la moscheea Al-Aqsa/Muntele Templu.

Israelul restricţionează frecvent accesul la obiectivele din zona Muntelui Templu, unde se află Zidul Plângerii şi Piatra de Fundaţie, cel mai sacru loc al iudaismului. Aceeaşi zonă este denumită de musulmani drept Al-Haram al-Sharif (Sanctuarul Nobil - incluzând moscheea Al-Aqsa, Domul Stâncii, Domul Lanţului şi moscheea Bouraq), fiind al treilea loc sacru al mahomedanismului după Mecca şi Medina.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici