Alexander Adamescu poate fi extrădat - surse

Alexander Adamescu, fiul afaceristului Dan Adamescu, a primit din partea judecătorilor britanici o decizie de extrădare, însă hotărârea magistraţilor din Londra poate fi contestată cu apel, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul anchetei.

1454 afișări
Imaginea articolului Alexander Adamescu poate fi extrădat - surse

Alexander Adamescu poate fi extrădat - surse

Surse din cadrul anchetei au precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, a primit o decizie de extrădare din partea judecătorilor britanici, însă hotărârea nu este executorie şi poate fi contestată cu apel.

La finalul lunii martie, DNA anunţa că Alexander Adamescu a fost arestat preventiv după ce, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, avocatul său a prezentat în instanţă un document neasumat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

"Din informaţiile primite de la autorităţile britanice a rezultat că, în cursul judecării procedurii de executare a mandatului european de arestare de către o instanţă din Marea Britanie, la data de 31 ianuarie 2018, apărătorii inculpatului Adamescu Bogdan Alexander ar fi prezentat în faţa instanţei de judecată din Londra un document care ar fi fost emis, în aparenţă, de o instituţie din România, respectiv Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Documentul nu a fost însă asumat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor", arăta DNA.

Ca urmare, pe 2 martie 2018, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată din Londra a dispus faţă de Alexander Adamescu înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive.

Curtea de Apel Bucureşti a emis pe 6 iunie 2016 un mandat european de arestare pentru Alexander Adamescu, cercetat de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită. În baza acestui mandat, având în vedere că Alexander Adamescu se află în Marea Britanie, a fost iniţiată procedura de predare a acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici