Peste 1.200 vasluieni, executaţi silit pentru datorii la serviciile de apă, canalizare, salubrizare

Peste 1.200 de vasluieni sunt executaţi silit, în baza unor sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile, pentru datoriile pe care le-au acumulat în ultimii ani la serviciile de apă, canalizare şi salubritate, în cazul a opt restanţieri fiind declanşate procedurile de vânzare a apartamentelor.

39 afișări

Cu datorii cuprinse între 500 şi 30.000 de lei, cei 1.260 de restanţieri la Goscom SA Vaslui care au pierdut procesele cu societatea în cauză sunt executaţi silit, fie prin scoaterea la vânzare a bunurilor mobile sau imobile, fie prin înfiinţarea de popriri la locul de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În cazul a opt familii, Goscom Vaslui a declanşat procedurile de scoatere a apartamentelor la vânzare, în patru situaţii fiind făcută deja expertiza imobiliară şi fiind stabilit preţul de scoatere la licitaţie.

"Unul dintre apartamente a fost scos la vânzare de trei ori, însă, având în vedere condiţiile economice actuale, nu s-a prezentat niciun cumpărător, preţul fiind diminuat deja cu 25 la sută. Pentru 300 de debitori care au pierdut procesele cu noi, am trecut la executarea silită prin înfiinţarea de popriri pe salarii sau alte surse de venit până la recuperarea integrală a debitului", a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX Cătălin Bârleanu, directorul SC Goscom Vaslui.

Potrivit sursei citate, printre debitorii care sunt executaţi silit prin scoaterea apartamentelor la vânzare există familii care nu şi-au plătit în ultimii 20 de ani niciunul din cele trei servicii prestate de Goscom, respectiv apă, canalizare şi salubrizare, ceea ce face ca valoarea debitelor să se ridice şi la 30.000 de lei.

La această dată, suma totală pe care Goscom Vaslui o are de recuperat de la populaţie se ridică la 1,6 milioane lei, la care se adaugă 1,8 milioane lei majorări şi penalităţi de întârziere la plată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici