Istvan Kovacs, pus la zid de antrenorul Barcelonei: Arbitrul a fost foarte rău

Antrenorul Barcelonei, Xavi Hernandez, i-a reproşat arbitrului român Istvan Kovacs că i-a anulat grupării catalane şansa pentru un loc în semifinalele Ligii Campionilor.

206 afișări
Imaginea articolului Istvan Kovacs, pus la zid de antrenorul Barcelonei: Arbitrul a fost foarte rău

Istvan Kovacs, pus la zid de antrenorul Barcelonei: Arbitrul a fost foarte rău

Barcelona a pierdut marţi, 1-4, în faţa lui Paris Saint-Germain şi a fost eliminată din competiţie.

După ce s-a impus cu 3-2 la Paris şi a condus cu 1-0 pe teren propriu cu un gol marcat de Raphinha în prima repriză a returului sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, Barcelona a rămas în 10 oameni din minutul 29, după ce Ronald Araujo a primit cartonaşul roşu pentru un fault asupra lui Bradley Barcola.

Antrenorul Barcelonei, Xavi Hernandez, i s-a plâns arbitrului român Istvan Kovacs şi a sfârşit prin a primi un cartonaş roşu. Lucru care nu l-a împiedicat să se întoarcă pe teren la fluierul final pentru a-şi exprima din nou nemulţumirile faţă de arbitrajul lui Kovacs, după ce Barca a pierdut cu 4-6 la general, relatează Reuters.

"Arbitrul a fost foarte rău. I-am spus că prestaţia lui a fost un dezastru. Nu-mi place să vorbesc despre arbitri, dar a avut un impact clar în acest sezon şi trebuie spus", a declarat Xavi.

"Suntem foarte supăraţi şi furioşi, deoarece cartonaşul roşu a fost factorul decisiv în meci. Cu unsprezece eram într-o poziţie bună, jucam bine şi eram la comandă. Este prea mult să arăţi un cartonaş roşu într-un astfel de meci. Este păcat că munca sezonului a fost stricată de o eliminare inutilă", a declarat antrenorul Barcelonei.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici