- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (17.05.2012, 18:21)
- Madalina Cerban ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Focus Sat (UPC) a dat în judecată grupul Antena pentru a putea retransmite posturile sale
Societatea Focus Sat România, din cadrul companiei de telecomunicaţii UPC, a dat în judecată TV Antena 1 SA şi Intact Production SA, prin două acţiuni deschise la Tribunalul Bucureşti cerând instanţei să poată difuza televiziunile Antena, după ce grupul Intact i-a retras avizul de retransmisie.
1532 afișări
Focus Sat (UPC) a dat în judecată grupul Antena pentru a putea retransmite posturile sale
UPC România a anunţat, într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 27 aprilie, că grupul Antena a retras operatorului Focus Sat (platforma de satelit a UPC) dreptul de retransmisie pentru Antena 1, 2 şi 3, Euforia TV şi Gsp TV, însă televiziunile pot fi vizionate în continuare până când CNA va aproba scoaterea lor din grila Focus Sat.
CNA a decis, pe 10 mai, să analizeze scoaterea din grilă a canalelor în termenul legal de 30 de zile, astfel încât UPC şi Antena Group să poată negocia un nou contract pentru retransmisia posturilor Antena 1, Antena 3, Euforia TV şi Gsp TV pe platforma prin satelit Focus Sat a reţelei de cablu, până la sfârşitul lunii mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elveția câștigă Eurovision 2024
-
Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul
-
Zeci de mii de persoane au protestat în Georgia faţă de un proiect de lege privind agenţii străini
-
O investigaţie IRS arată că Trump ar putea datora peste 100 de milioane de dolari din avantaje fiscale dubioase
Însă, pe 10 mai, societatea Focus Sat România SRL a dat în judecată societăţile TV Antena 1 SA şi Intact Production SA, obiectul dosarului înregistrat la Tribunalul Bucureşti fiind "ordonanţă preşedinţială".
Primul termen în acest proces a fost joi. Până la ora difuzării acestei ştiri, reprezentanţii UPC România nu au răspuns întrebărilor MEDIAFAX privind această acţiune în instanţă.
Judecarea procesului a fost însă amânată până pe 24 mai, potrivit paginademedia.ro.
Pe de altă parte, Focus Sat SRL a mai depus o acţiune în instanţă împotriva aceloraşi societăţi, TV Antena 1 SA şi Intact Production SA, pe 16 mai. Procesul se judecă tot la Tribunalul Bucureşti, obiectul dosarului este "obligaţia de a face", iar primul termen de judecată este 7 decembrie 2012.
UPC a depus la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pe 26 aprilie, o solicitare de scoatere a televiziunilor Antena 1, Antena 3, Euforia TV şi Gsp TV de pe platforma Focus Sat a companiei de telecomunicaţii, întrucât acordul de retransmisie a acestor posturi Antena Group a expirat.
Potrivit legislaţiei audiovizualului, CNA nu poate să impună UPC să difuzeze televiziunile Antena pe platforma de satelit Focus Sat. Potrivit articolului 82 din Legea audiovizualului, care reglementează principiul "must carry", acesta nu se referă şi la platformele de satelit, ci doar la retransmisia televiziunilor prin cablu de către cablişti. Astfel, Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV şi Gsp TV sunt obligatorii la retransmisie pentru cablişti doar în reţelele lor de cablu, nu şi în cele de satelit.
Odată ce membrii CNA vor aproba noua grilă a Focus Sat, televiziunile Antena Group pot fi scoase în mod legal de pe platforma UPC.
Chiar dacă vor fi scoase de pe platfoma digitală Focus Sat, Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia TV şi Gsp TV vor fi în continuare difuzate pe reţelele de cablu ale UPC România, întrucât cele cinci televiziuni sunt obligatorii la retransmisie pentru toţi operatorii de cablu din România, potrivit principiului "must carry" din legislaţia audiovizualului.
Potrivit comunicatului remis de Focus Sat România, operatorul de servicii de televiziune DTH deţinut de compania UPC România, începând de pe 27 aprilie, Antena TV Group i-a retras acestuia dreptul de retransmisie a acestor televiziuni, deşi Focus Sat consideră că actualul contract de distribuţie semnat între cele două părţi este în vigoare.
"Decizia Antena TV Group intră în vigoare începând cu data de 27.04.2012, în pofida clauzelor stipulate de acest contract, agreat de ambele companii. La începutul lunii aprilie, Focus Sat a primit o solicitare scrisă din partea Antena TV Group, prin care operatorului i se cerea un tarif de opt ori mai mare pentru continuarea retransmiterii celor 5 posturi TV. Găsim nejustificată această solicitare, care, odată acceptată, ar afecta preţul abonamentelor noastre şi ar avea astfel impact direct asupra celor peste 283.000 de clienţi Focus Sat", se spune în comunicat.
Focus Sat a precizat că îşi doreşte ca abonaţii săi să nu fie privaţi de vizionarea televiziunilor Antena TV Group.
Retragerea avizului de retransmisie a televizunilor Antena Group pe platforma digitală Focus Sat, care poate conduce implicit la scoaterea acestor televiziuni de pe această platformă, vine în contextul unor puternice tensiuni între trustul patronat de familia Voiculescu şi o altă companie de telecomunicaţii - RCS&RDS.
RCS&RDS a scos Antena 1, Antena 3 şi Euforia TV de pe platforma sa de satelit Digi, în noaptea de 19 spre 20 aprilie, compania de telecomunicaţii precizând că nu mai poate accepta să plătească peste 7 milioane de euro pe an, sumă care ar fi fost solicitată de Antena TV Group pentru difuzarea prin satelit a acestor televiziuni.
Citește pe alephnews.ro: A.I.-ul dincolo de moarte devine afacere. Sun Kai, o femeie din China, vorbește săptămânal cu mama ei, decedată acum 5 ani
Citește pe www.zf.ro: De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește și: UPC şi Antena Group pot negocia un acord de retransmisie prin satelit până la sfârşitul lunii mai
Citește și: UPC: Antena a retras avizul de difuzare a posturilor sale pe platforma Focus Sat. CNA a fost sesizat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Primele probleme la cipul Neuralink: Ce s-a întâmplat în creierul primului om implantat, la doar o lună după ce a primit dispozitivul
De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă. VIDEO
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o văd
PROSPORT.RO
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe