- Home
- Cultură-Media
- NEW YORK, (04.02.2015, 10:31)
- Bogdan Enache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Harper Lee va publica un al doilea roman, la 50 de ani după volumul "Să ucizi o pasăre cântătoare"
Scriitoarea americană Harper Lee îşi va publica al doilea roman, la peste 50 de ani de la lansarea volumului "Să ucizi o pasăre cântătoare/ To Kill a Mockingbird", a anunţat, marţi, editorul autoarei, transmite Reuters.
738 afișări
Harper Lee va publica un al doilea roman, la 50 de ani după volumul "Să ucizi o pasăre cântătoare" (Imagine: Shutterstock)
Romanul intitulat "Go Set a Watchman", a cărui acţiune are loc în anii 1950 şi ai cărui protagonişti sunt personaje principale din cartea "Să ucizi o pasăre cântătoare", dar cu 20 de ani mai în vârstă, va fi publicat pe 14 iulie, la editura americană Harper. Cartea a fost scrisă de fapt în anii 1950, înainte de "Să ucizi o pasăre cântătoare", iar Harper Lee, în vârstă de 88 de ani, a crezut că a fost pierdută.
"Personajul cunoscut sub numele Scout apare aici ca o femeie adultă şi cred că efortul depus a fost unul decent", a declarat scriitoarea într-un comunicat publicat de editura Harper. "Editorul meu, care a fost impresionat de amintirile din copilăria lui Scout, m-a convins să scriu un roman din punctul de vedere al tinerei Scout. Scriam pentru prima dată o carte, aşa că am făcut ce mi s-a spus", a precizat Harper Lee.
ULTIMELE ȘTIRI
-
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
-
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
-
ZF: 10 bănci au dispărut din România în ultimii 12 ani
-
Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut
În romanul "Go Set a Watchman", Scout se întoarce de la New York pentru a-şi vizita tatăl, Atticus, în oraşul fictiv Maycomb, unde trebuie să facă faţă unor probleme personale şi de ordin politic şi încearcă să înţeleagă atât viziunea tatălui său asupra societăţii, cât şi propriile sentimente contradictorii despre oraşul natal.
Lee credea că textul fusese pierdut şi a fost surprinsă când avocatul său, Tonja Carter, l-a descoperit.
"Să ucizi o pasăre cântătoare", o poveste despre rasă şi copilărie în statul american Alabama în anii 1930, este bazat în mare parte pe experienţele personale ale lui Lee. Volumul a fost publicat în 1960, în perioada în care mişcarea pentru drepturi civile prindea avânt şi a devenit o lectură obligatorie în multe şcoli americane.
Cartea, tradusă şi în limba română, s-a vândut în circa 30 de milioane de copii la nivel internaţional şi a fost apreciată de cititori din culturi diferite.
"Cartea este importantă datorită problemelor ridicate referitor la diferenţele dintre rase şi sexe", a declarat Thadious Davis, profesor de engleză specializat în literatură afro-americană şi sudistă la Universitatea Pennsylvania.
Autorul american Charles Shields, care a scris o renumită biografie a lui Harper Lee, a declarat că volumul "Să ucizi o pasăre cântătoare" a avut succes, parţial, pentru că "ridică întrebarea fundamentală despre cum mă pot înţelege cu oameni care sunt altfel decât mine".
Shields a spus că a întâlnit primele referinţe despre "Go Set a Watchman" în timp ce citea o serie de scrisori dintre Lee şi agentul său literar, în timpul documentării pentru biografia autoarei.
Charles Shields a mai declarat că moartea lui Alice Lee, sora autoarei, o avocată care a fost considerată cea care a condus cariera lui Harper Lee, ar fi uşurat calea spre publicarea celui de-al doilea roman.
În 1961, Harper Lee a primit premiul Pulitzer, iar un an mai târziu cartea sa a fost ecranizată în regia lui Robert Mulligan, cu actorul Gregory Peck în rolul principal. Filmul a primit trei premii Oscar şi două Globuri de Aur.
Citește pe alephnews.ro: Iohannis își caută job „în afară”. Ce efecte are candidatura Președintelui la NATO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe