Reprezentaţii unice în lume: România, cu teatru de păpuşi 3D, în premieră la Istanbul

Teatrul de Marionete Gepetto din Arad va participa la cea de-a 16-a ediţie a Istanbul International Puppet Festival (8 - 12 mai), cu două reprezentaţii ale spectacolului tridimensional "Tovarăşul de drum", după Hans Christian Andersen, pe 8 mai şi 10 mai.

509 afișări
Imaginea articolului Reprezentaţii unice în lume: România, cu teatru de păpuşi 3D, în premieră la Istanbul

România, cu teatru de păpuşi 3D, în premieră la Istanbul

Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român (ICR) din Istanbul, remis MEDIAFAX, cele două spectacole susţinute de teatrul arădean vor fi jucate la Institutul Cultural Francez din Istanbul. Reprezentaţiile teatrale sunt considerate unice în lume şi îmbină teatrul, filmul şi marionetele cu imagini 3D şi cu coloana de sunet specifică cinematografului.

Echipa de păpuşari a companiei private Gepetto din Arad este prima din lume care a realizat un spectacol multimedia 3D stereoscopic, cu imagini care se derulează pe un ecran transparent de tip tul, în spatele căruia, într-o lumină specială, evoluează o poveste cu marionete la fire medii.

Tehnologia 3D a fost combinată cu jocul cu marionete pentru a oferi publicului larg o nouă abordare estetică a teatrului.

"Tovarăşul de drum" descrie călătoria unui tânăr orfan pe nume Johannes prin lumea largă, în căutarea unei prinţese. Bunătatea sufletească şi curajul fiindu-i cele mai preţioase comori, tânărul însoţit de un tovarăş de drum se confruntă cu multe greutăţi înainte de a atinge scopul călătoriei.

Spectacolul a luat premiul pentru scenografie la Festivalul Internaţional Atelier de la Baia Mare 2011. S-a jucat la Festivalul Avignon Off 2012, la Teatrul Girasol, la Festivalul de Teatru de Păpuşi de la Belfort 2011, la Festivalul Internaţional "A pas contes" 2013 de la Dijon, fiind în acelaşi timp selecţionat la Festivalul Internaţional des Momes 2013 de la Montbeliard.

Evenimentul face parte din obiectivele pe termen mediu şi lung ale ICR Istanbul de impunere a artei teatrale de animaţie românească în Turcia şi crearea de legături profesionale între mediile academice şi profesionale din Turcia şi România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici