- Home
- Cultură-Media
- CRAIOVA, (03.12.2014, 14:10)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vestigii ale fortificaţiei romane Pelendava, descoperite la Craiova
Noi vestigii care atestă existenţa fortificaţiei romane Pelendava au fost descoperite în curtea Mănăstirii Coşuna, din cartierul Mofleni din Craiova, de o echipă de cercetători arheologi de la Muzeul Olteniei.
626 afișări
Vestigii ale fortificaţiei romane Pelendava, descoperite la Craiova (Imagine: Wikipedia)
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat că o echipă formată din managerul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, şi arheologul Dorel Bondoc a identificat vestigii care atestă faptul că vechea fortificaţie Pelendava a fost construită în apropierea Craiovei actuale.
"Au fost identificate elemente care certifică faptul că această fortificaţie, Pelendava, despre care se ştia că a fost ridicată în apropiere de Craiova, s-a aflat pe actualul amplasament al Mănăstirii Coşuna, din cartierul Mofleni. În ultimele zile, colegii de la Muzeul Olteniei au făcut o serie de cercetări la un zid aflat pe terenul mănăstirii, ceea ce le-a permis să demonteze o mai veche concepţie legată de originea acestuia şi să stabilească faptul că el a fost construit de romani, în urmă cu aproape 2.000 de ani. În concluzie, acum putem afirma că aceasta este zona în care s-a aflat Pelendava romană", a declarat Prioteasa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
-
Oleksandr Usyk a scris istorie! L-a învins pe Tyson Fury şi a devenit primul campion mondial "undisputed" la grea din acest secol
-
Unul dintre cele mai importante puncte turistice din Sibiu, închis la Noaptea Muzeelor. Explicaţia
-
Cel puţin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la graniţa cu România şi Ungaria
La rândul său, arheologul expert Dorel Bondoc a precizat:
"Ideea că Pelendava romană corespundea, ca localizare, actualului teritoriu al Craiovei şi împrejurimilor sale fusese acreditată anterior pe baza celei mai vechi şi mai reuşite hărţi a antichităţii, Tabula Peutingeriană, pe care figurează şi drumul roman între Drobeta şi Romula, inclusiv staţiile de pe parcurs şi distanţele între acestea, măsurate în paşi romani. Între Drobeta - sau Drubeta - şi Pelendava, documentul consemnează o distanţă de 71.000 de paşi romani, aşadar de 105 - 106 kilometri, apropiată de distanţa rutieră din zilele noastre între Turnu Severin şi Craiova, de 112 kilometri. Construirea fortificaţiei ar putea fi atribuită unităţii militare auxiliare romane Numerus Maurorum, o garnizoană de aproximativ 500 de călăreţi stabilită la Răcari, după cucerirea actualului teritoriu al Olteniei de către împăratul Traian. Această unitate, ca şi altele, avea obiceiul ca în orice construia, castre sau puncte de observaţie, să folosească şi cărămizi ştampilate, în cazul de faţă purtând inscripţia «NM»".
Directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche, a subliniat faptul că originea romană a vestigiilor descoperite pe terenul Mănăstirii Coşuna este atestată de tehnica de construire, precum şi de materialele folosite.
"Se cunoştea faptul că în curtea mănăstirii, la 15 - 20 de metri distanţă faţă de biserică, se află ruinele unor construcţii, despre care se presupunea, anterior, că ar fi fost chiliile călugărilor. La o cercetare atentă, noi am constatat însă că toate cărămizile care compuneau această temelie sunt de origine romană. Mai mult, chiar şi mortarul care le leagă este roman. Ca imaginea să fie completă, la marginea acestor construcţii am găsit baza unei coloane romane, realizată din calcar cochilifer, specific zonei Vratsa din Bulgaria, pe care îl foloseau constructorii din Imperiul Roman. Acestea sunt argumentele care ne determină să afirmăm că Pelendava s-a aflat exact în curtea Mănăstirii Coşuna. Descoperirile din teren sunt susţinute şi de informaţiile ce provin din documentele existente. În acest sens, mă refer la Tabula Peutingeriană, o hartă din secolul al XII-lea, copiată după una romană, în care sunt reliefate principalele drumuri aflate în nordul Imperiului Roman, precum şi distanţa dintre fortificaţiile aflate pe aceste drumuri. La un calcul foarte atent, Pelendava - sau Pelendova, cum apare specificat în acest înscris medieval - se situează pe malul stâng al râului Jiu, în apropierea municipiului Craiova", a declarat directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche.
Citește pe alephnews.ro: Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Președinta Georgiei a respins prin veto „Legea rusă” votată de Parlament, care a scos mii de oameni în stradă: „E un obstacol în parcursul nostru european”
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe