YouTube şi Euronews vor promova dezbaterile politice din UE

Site-ul YouTube s-a asociat cu un post de televiziune din Europa pentru a promova dezbaterile din cadrul UE, cu o lună înainte de alegerile pentru Parlamentul European, un proiect inspirat de campania electorală a lui Barack Obama, relatează publicaţia electronică EUObserver.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului YouTube şi Euronews vor promova dezbaterile politice din UE

YouTube şi Euronews vor promova dezbaterile politice din UE

Site-ul YouTube a anunţat marţi că va colabora cu postul de televiziune Euronews pentru crearea unui forum pe Internet cu scopul ca europarlamentarii şi specialiştii să discute despre problemele alegătorilor. La sfârşitul acestei săptămâni, cetăţeni din statele membre UE vor putea să pună întrebări celor care candidează pentru Parlamentul European prin intermediul unui nou canal YouTube denumit "Întrebări pentru Europa".

"Persoanele doresc să fie la acelaşi nivel cu politicienii", a declarat directorul de comunicare politică de la YouTube, Aaron Ferstman, precizând că politica şi Internetul sunt "perechea perfectă". La întrebările publicate prin intermediul înregistrărilor pe site-ul Euronews vor răspunde jurnalişti ai postului, analişti sau politicieni.

Barack Obama a folosit Internetul mai eficient decât orice alt politican din istorie şi i-a insipirat pe susţinătorii săi să organizeze o campanie paralelă pe Internet, contracarându-i pe criticii acestuia, publicând mesaje de sprijin şi îndemnându-i pe ceilalţi cetăţeni să voteze.

"Am putea folosi acest lucru în Europa?", s-a întrebat purtătorul de cuvânt al companiei Google, proprietarul portalului YouTube, Bill Echikson, în negocierile care au dus la cooperarea cu Euronews. El a recunoscut că nu este sigur care este răspunsul la această întrebare deoarece alegerile în UE se desfăşoară în foarte multe ţări, fiind folosite foarte multe limbi şi concentrate în principal pe probleme locale.

Directorul postului de televiziune Euronews, Michael Peters, a precizat că este "foarte curios" cu privire la felul de întrebări pe care le vor primi, iar subiecte sensibile precum avortul ar putea fi dezbătute în UE. El se aşteaptă ca forumul să fie folosit de eurosceptici care sunt de obicei mult mai activi decât cetăţenii proeuropeni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?