- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (17.04.2018, 14:43)
- Departamentul Economic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
34 de mari companii din tehnologie semnează un acord global de combatere a atacurilor cibernetice
34 de companii globale din domeniul tehnologie şi securităţii au semnat marţi Cybersecurity Tech Accord, un acord menit să protejeze clienţii de pretutindeni împotriva atacurilor cibernetice, fie că este vorba de acţiuni ale grupurilor infracţionale sau ale unor state suverane.
362 afișări
34 de mari companii din tehnologie semnează un acord global de combatere a atacurilor cibernetice
Printre cele 34 de companii se află ABB, Arm, Bitdefender, Cisco, Facebook, HP, HPE, Microsoft Corp., Nokia, Oracle şi Trend Micro, operatori de tehnologii care alimentează infrastructura de comunicare şi informare a internetului pe plan mondial.
„Atacurile devastatoare din ultimul an demonstrează că securitatea informatică nu se referă doar la ceea ce poate face o singură companie, ci şi la ceea ce putem face împreună,” a declarat preşedintele Microsoft, Brad Smith. „Acest acord larg al industriei de tehnologie ne va ajuta să adoptăm o direcţie principială către metode mai eficiente de a colabora şi de a proteja clienţii din întreaga lume."
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum definești fericirea? Dr. Alphonsus Obayuwana a găsit o formulă pentru a-ți calcula nivelul de fericire
-
Burkina Faso: Mai multe agenţii de presă străine au fost interzise de autorităţi
-
Debarcaderul construit de armata americană în largul Fâşiei Gaza va costa 320 de milioane de dolari
-
Demonstraţie pro-palestiniană la Sorbona. Sediul principal al universităţii a fost închis
Companiile şi-au asumat angajamente bazate pe patru principii esenţiale: apărare consolidată, excluderea infracţiunilor, acţiune colectivă şi consolidarea capacităţilor.
Companiile vor implementa o apărare consolidată împotriva atacurilor cibernetice. Ca parte a acestei strategii şi recunoscând faptul că toată lumea trebuie să beneficieze de protecţie, companiile s-au angajat să-şi protejeze toţi clienţii de pe întreg globul, indiferent de motivul din spatele atacurilor online.
Companiile nu vor ajuta guvernele în lansarea de atacuri cibernetice şi vor proteja împotriva manipulării sau exploatării produselor şi serviciilor lor, în fiecare etapă a dezvoltării tehnologice, a designului şi a distribuţiei.
Companiile vor susţine mai mult dezvoltatorii, utilizatorii şi companiile care le utilizează tehnologia, ajutându-i să-şi îmbunătăţească capacitatea de a se proteja. Aceasta va include colaborarea privind noile practici de securitate şi noile funcţii pe care companiile le pot implementa în produsele şi serviciile lor individuale.
Companiile vor extinde relaţiile existente şi vor stabili împreună noi parteneriate formale şi informale cu industria, societatea civilă şi cercetătorii în domeniul securităţii, pentru a îmbunătăţi colaborarea tehnică, pentru a coordona dezvăluirea vulnerabilităţilor, a expune ameninţările şi minimiza potenţialul introducerii de cod maliţios în spaţiul cibernetic.
Acordul rămâne deschis spre a fi luat în considerare şi de noi semnatari din sectorul privat, de mari sau mici dimensiuni, indiferent de domeniu, credibili şi cu standarde înalte de securitate cibernetică, care pot adera fără rezerve la principiile acestuia.
„Consecinţele reale ale ameninţărilor cibernetice la nivel global au fost dovedite în mod repetat. Ca industrie, trebuie să colaborăm pentru a lupta împotriva infractorilor cibernetici şi pentru a împiedica atacurile viitoare să provoace şi mai multe pagube", a spus Kevin Simzer, director general administrativ, Trend Micro.
Victimele atacurilor cibernetice sunt întreprinderi şi organizaţii de toate dimensiunile, cu pierderi economice care se estimează că vor totaliza 8.000 de miliarde de dolari până în 2022. Printre alte perturbări şi riscuri în materie de siguranţă, atacurile cibernetice recente au cauzat închiderea unor companii de mici dimensiuni, amânarea de intervenţii chirurgicale în spitale şi împiedecare furnizării anumitor servicii de către instituţii de stat.
„Tech Accord va contribui la protejarea integrităţii celor 1 trilion de dispozitive conectate estimate pentru următorii 20 de ani", a declarat Carolyn Herzog, consultant general, Arm. „Acesta aliniază resursele, expertiza şi gândirea unora dintre cele mai importante companii de tehnologie din lume, pentru a ajuta la construirea unei baze de încredere pentru utilizatorii care vor beneficia enorm de o lume mai conectată la securitate".
Companiile care au semnat acordul intenţionează să organizeze prima lor întâlnire în cadrul conferinţei RSA, un eveniment de securitate cibernetică ce are loc în San Francisco, şi se vor concentra pe consolidarea capacităţilor şi pe acţiunile comune. Acţiunile viitoare pot include principii directoare dezvoltate în comun sau implementarea pe scară largă a unor funcţionalităţi de securitate, precum şi schimburi de informaţii şi parteneriate pentru combaterea ameninţărilor specifice, pentru ca mediul online să devină un loc mai sigur pentru oamenii şi companiile de pretutindeni şi pentru a susţine promisiunea şi beneficiile pe care tehnologia le oferă societăţii.
Citește pe alephnews.ro: Un spital din Spania ridică moralul pacienților de la ATI cu ajutorul unor câini. Cum le schimbă patrupezii starea emoțională
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum alegi o dietă echilibrată? Chef Alex Strugari: „Corpului îi este necesar un aport de vitamina B, pe care îl poate lua doar din carne”
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva lui
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe