ANAF a elaborat noile formulare pentru colectarea creanţelor fiscale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat vineri că a elaborat noile modele de formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale.

740 afișări
Imaginea articolului ANAF a elaborat noile formulare pentru colectarea creanţelor fiscale

ANAF a elaborat noile formulare pentru colectarea creanţelor fiscale (Imagine: Victor Ciupuliga/ Foto Mediafax)

Prevederile Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) impun modificarea modelelor formularelor utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale şi abrogarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2446/2014 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanţelor fiscale emis în baza prevederilor vechiului Cod de procedură fiscală abrogate, se anunţă într-un comunicat al ANAF.

Astfel, A.N.A.F. a elaborat noi modele de formulare cum ar fi:

Cerere de restituire a creanţelor fiscale/bugetare;

Decizie de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget;

Decizie de ridicare a popririi asigurătorii asupra disponibilităţilor baneşti;

Decizie de ridicare a popririi asigurătorii a sumelor datorate debitorului de către terţi;

Decizie de ridicare a sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor;

Adresă de înfiinţare a popririi executorii asupra disponibilităţilor băneşti;

Adresă de înfiinţare a popririi executorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţi;

Adresă de înştiinţare privind înfiinţarea popririi executorii ca urmare a transformării măsurilor asigurătorii în măsuri executorii;

Adresă de înfiinţare a popririi asupra sumelor pe care debitorii le au de încasat de la autorităţi sau instituţii publice;

Proces-verbal adiţional la procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile;

Proces-verbal adiţional la procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile;

Proces-verbal de sigilare/desigilare a bunurilor;

Înştiinţare privind valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzarea la licitaţie;

Cerere de participare la licitaţia publică şi oferta de cumparare;

Proces-verbal de predare-primire a bunurilor valorificate;

Adresă de suspendare, temporară, totală sau parţială a indisponibilizării conturilor;

Adresă de suspendare, temporară, totală sau parţială a indisponibilizării reţinerilor;

Adresă privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire asupra disponibilităţilor băneşti;

Adresă privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire asupra sumelor datorate debitorului de către terţi;

Proces-verbal de constatare a împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită;

Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor;

Proces-verbal privind comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi a înştiinţării de plată.

La modelele de formulare s-a avut în vedere şi modificarea textului astfel încât, să se asigure concordanţa între acestea şi noile dispoziţii legale.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici