Antonescu la BVB: Pentru ieşirea din criză sunt necesare mişcarea şi curajul banilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a deschis, joi, şedinţa de tranzacţionare a BVB, precizând că pentru ieşirea din criză sunt necesare "mişcarea şi curajul banilor", limpezimea gândirii şi luciditarea deciziei politice, îndemnând în final pe cei prezenţi să investească în finanţarea campaniei sale.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Antonescu la BVB: Pentru ieşirea din criză sunt necesare mişcarea şi curajul banilor

Antonescu la BVB: Pentru ieşirea din criză sunt necesare mişcarea şi curajul banilor (Imagine: Adrian Cojocaru/Mediafax Foto)

"Sunt bucuros să fiu în acest loc al exactităţii şi al sensibilităţii în raport cu realitatea. E un gest simbolic, prin care încerc şi eu să spun că acum mai mult ca niciodată e momentul să apăsăm pe butonul adevărului economic şi să sunăm clopoţelul trezirii la realitatea economică. Trăim o perioadă în care există foarte multe confuzii între rolul omului politic, rolul economistului, întreprinzătorului. O perioadă în care, din păcate, animozităţi, reacţii viscerale contradicţii, substiuie soluţiile, iar replicile acoperă lipsa de soluţii. Sper să fie o apăsare de buton care să poată deschide o altă perspectivă", a susţinut Antonescu.

El a menţionat că rolul oamenilor politici este unul foarte clar în asemena perioade, legat de "limpezimea gândirii" şi "luciditatea deciziei".

"Raporturile între cei care iau decizia politică şi cei care joac la figurat pe marea piaţă a economiei ar trebui să fie unele de acţiune complementară, relaţii bazate exclusiv pe raţionalitate, iar deciziile politice ar trebui să vină în întâmpinarea realităţii economice. În viitor tot cea ce poate face lumea politică, factorii de decizie, este să vorbească şi acţioneze numai atunci când trebuie şi aşa cum trebuie îns ensul soluţiilor. cred căe nevoie deo lume în care polititicienii să vorbească mai puţin şi să facă mai mult, d eo lume în care realităţile, legile şi necesităţile economice, să fie recunoscute şi urmate de decizia politică", a spus Crin Antonescu.

Întrebat dacă i se pare mai oportun să investească sau să economisească în acest moment, Antonescu a menţionat că nu are atâţia bani încât să investească, precizând că, în opinia sa, cea mai bună soluţie pentru ieşirea din criză o reprezintă "mişcarea şi curajul banilor".

Întrebat dacă sunt necesare, în acest moment, măsuri fiscale de neimpozitare a profitului din piaţa de capital, liderul PNL a declarat că liberalii dintotdeauna au fost pentru "o politică activă de stimulare pe toate căile, inclusiv sau în primul rând fiscală, pentru toate tipurile de investiţii".

Întrebat despre poziţia sa privind pragurile SIF-urilor, liberalul a menţionat că în acest moment nu are dosarul acestei probleme ca să dea un răspuns exact, menţionând că nu crede că este problema sa să stabilească pragurile la SIF-uri, în calitate de candidat la preşedinţie.

"Nu am discutat aceste lucruri în partid, în ultima vreme, şi probabil că economiştii noştri au păreri, întotdeauna diferite, pentru căeconomiştii sunt mai răi decât medicii, după cum bine ştiţi", a spus Antonescu.

El a ţinut să îndemne pe cei prezenţi la acţiune, la final, să cumpere acţiunea sa de un euro pe sms.

"O zi bună vă doresc din punct de vedere bursier şi nu numai. Şi cumpăraţi acţiunea Antonescu, nu costă decât un euro pe un sms. E un moment bun pe piaţă", a conchis candiatul PNL la prezidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească