Atena neagă zvonurile că Grecia vrea să iasă din zona euro

Premierul grec George Papandreou a negat că Grecia ar fi pus problema ieşirii din zona euro în dicuţiile purtate vineri între miniştrii de Finanţe din cele mai mari economii din uniunea monetară, respingând astfel zvonurile apărute în presă.

279 afișări
Imaginea articolului Atena neagă zvonurile că Grecia vrea să iasă din zona euro

Atena neagă zvonurile că Grecia vrea să iasă din zona euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miniştrii de Finanţe din cele mai mari economii din zona euro s-au întâlnit vineri la Luxembourg pentru a discuta despre criza datoriilor din Grecia. La întâlnire a participat şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.

Publicaţia germană Spiegel Online a indicat că guvernul elen a ridicat, în aceste discuţii, problema ieşirii din zona euro.

"Aceste scenarii sunt criminale. Nu a fost discutată nicio astfel de variantă, nici chiar la nivelul contactelor neoficiale. Fac apel la toată lumea, din Grecia şi din străinătate, dar în special din UE, să lase Grecia în pace să-şi facă treaba", a declarat Papandreou.

Unul dintre membrii consiliului guvernator al Băncii Centrale Europene, Erkki Liikanen, a negat la rândul lui că Grecia ar vrea să iasă din zona euro, adăugând că restructurarea datoriilor elene, de 327 de miliarde de euro, nu ar reprezenta o soluţie pentru problemele Atenei.

"Nicio ţară din zona euro nu vrea să iasă din uniunea monetară", a afirmat Liikanen, care ocupă şi funcţia de guvernator al băncii centrale finlandeze.

Grecia rămâne hotărâtă să stabilizeze situaţia financiară şi să stimuleze creşterea economică, menţionează ministerul elen al Finanţelor.

"Investitorii continuă să fie neîncrezători, dar ne-am programat următorii paşi până în 2012. Astfel, ori accesăm pieţele, ori ne folosim de decizia recentă a Consiliului UE de a permite Fondului European de Stabilitate Financiară să cumpere obligaţiuni elene. Despre acestea s-a vorbit (la Luxembuourg - n.r.)", a precizat Papaconstantinou.

Surse apropiate situaţiei au declarat că la întâlnire nu s-a pus problema extinderii termenelor de rambursare pentru ajutorul financiar primit de Grecia şi nu s-a discutat despre noi condiţii pentru acest ajutor.

"S-a dezbătut mult programul de ajustare economică al Greciei. A fost recunoscut progresul făcut, dar s-a recunoscut, de asemenea, că programul nu a schimbat atât cât s-a aşteptat situaţia încrederii investitorilor", au spus sursele.

Jean-Claude Juncker, şeful Eurogroup, a menţionat că la întâlnire s-a discutat despre Grecia şi alte probleme economice internaţionale şi a subliniat că ideea ca Grecia să iasă din zona euro este una "stupidă".

Grecia a primit anul trecut un ajutor financiar de 110 miliarde de euro de la UE şi Fondul Monetar Internaţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici