- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Avansul economic românesc, de peste trei ori mai mare decât media UE
Creşterea economică de 8,2% înregistrată de România în primul trimestru, faţă de perioada similară a anului trecut, a fost de peste trei ori mai mare decât media din Uniunea Europeană şi se situează pe poziţia a doua într-un clasament format din statele UE, după Slovacia, potrivit datelor Eurostat.
Avansul economic românesc, de peste trei ori mai mare decât media UE
Economia Slovaciei a avut cel mai accentuat ritm de creştere din UE, de 8,7%, urmată de cea a României (8,2%), Lituania (6,7%), Polonia (6,4%) şi Cehia (5,4%).
La polul opus se află Italia (avans al PIB de 0,2%), Estonia (0,4%), Ungaria (0,7%) şi Portugalia (0,9%).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Serviciile secrete ale SUA spun că Putin nu a ordonat uciderea lui Navalnîi
-
Secretarul de stat al SUA va face o vizită în Arabia Saudită
-
Raiffeisen trimite la Viena dividende de 860 mil. lei, adică jumătate din profitul record al anului 2023
-
Premierul italian Giorgia Meloni şi-a anunţat candidatura la alegerile europene
Eurostat precizează că nu au fost disponibile date privind creşterea economică din primul trimestru în şapte state UE, respectiv Bulgaria, Danemarca, Irlanda, Luxemburg, Malta, Slovenia şi Finlanda.
Valoarea estimată a PIB al României în primul trimestru a fost de 86,74 miliarde de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Calculată în monedă europeană, la cursul mediu al BNR pentru primele trei luni ale anului, PIB s-a situat la nivelul de 23,51 miliarde de euro.
În zona euro, avansul înregistrat în perioada analizată a fost de 2,2%.
Economiile principalilor parteneri comerciali ai UE, Statele Unite şi Japonia, au avansat cu 2,5%, respectiv 1,1% în primele trei luni ale anului faţă de perioada similară din 2007.
Faţă de finele anului 2007, PIB-ul Uniunii Europene a crescut cu 0,8%, faţă de o majorare cu 0,5% în trimestrul precedent.
Cele mai importante creşteri, la nivelul celor 27 de state membre, faţă de 31 decembrie, au fost înregistrate de investiţii, care a avansat cu 1%, şi de exporturi, care s-au majorat cu 1,7%. Importurile au urcat cu 1,1% la finele lunii martie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO