- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (20.11.2014, 16:30)
- Adrian Dumitrache
Canon: Piaţa locală a aparatelor foto digitale va scădea cu 20-25%, de la 230.000 de unităţi în 2013
Piaţa aparatelor foto digitale va consemna în acest an, în România, un declin de 20-25% faţă de 2013, când a atins 230.000 de unităţi, pe fondul reducerii vânzărilor de produse compacte, a declarat şeful biroului Canon în România, Petronius Secăreanu.

Canon: Piaţa locală a aparatelor foto digitale va scădea cu 20-25%, de la 230.000 de unităţi în 2013 (Imagine: Silviu Matei/Publimedia)
"Anul 2014 a început prost şi s-a menţinut în aceeaşi notă şi în al treilea trimestru. Piaţa foto a înregistrat o scădere destul de serioasă, mai ales pe segmentul produselor compacte, gama entry level, care este atacată de smartphone-uri. În zona entry level, toţi producătorii şi-au redus gama de produse, pentru că se pierd bani în mod clar. Gama de produse compacte medium şi high-end level înregistrează cerere şi, implicit, creştere, care însă nu compenseaza pierderile gamei low level", a afirmat Secăreanu.
În 2013, conform unui studiu GfK, vânzările de camere foto digitale în România au scăzut cu 13% comparativ cu 2012 şi au atins 41 milioane de euro.
În timp ce vânzările de aparate foto profesionale cu obiectiv interschimbabil (Digital Single Lens Reflex - DSLR), care reprezintă jumătate din valoarea de pe piaţă, au rămas aproape constante faţă de 2012, vânzările de camere foto compacte au scăzut cu 26%, potrivit GfK.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu: Moţiunea de cenzură a picat cu mai puţine voturi decât semnături
-
Parlamentul a votat revocarea din funcţie a preşedintelui AEP, Toni Greblă / Zsobor Vajda preia atribuţiile de şef al Autorităţii Electorale Permanente
-
Premierul Marii Britanii invită liderii europeni la summitul pentru Ucraina. Printre ei este şi Zelenski
"Piaţa foto a consemnat în acest an un recul de 20-25% faţă de anul 2013, de la 230.000 unităţi. Pe segmente, în 2013 s-au vândut aproximativ 30.000 de DSLR-uri şi în acest an, daca ultimul trimestru va merge bine, s-ar putea ca piaţa aparatelor DSLR să se situeze la acelaşi nivel sau puţin mai mai jos, dar nu dramatic. În schimb, compactele vor scădea cu 20-25%", a spus Secăreanu.
Şeful Canon România spune că în 2015 piaţa va continua să se menţină pe un trend descendent, în cazul aparatelor compacte vânzările urmând să scadă cu 10%.
"Pe DSLR-uri suntem optimişti şi credem că piaţa se va mentine la nivelul pe care îl va atinge în acest an. Pe ansamblu, piaţa aparatelor foto depinde şi de cum va evalua economia. Camera foto este un produs aspiraţional. Posibila modificarea negativă a nivelului de trai impacteaza şi cererea de produse aspiraţionale", a spus Secăreanu.
Înfiinţată în 1937, compania japoneză Canon este unul dintre cei mai mari jucători din domeniul soluţiilor de redare a imaginii, transmisiuni şi comunicaţii, sisteme medicale şi produse industriale.
În România, aparatele foto Canon sunt distribuite prin intermediul mai multor distribuitori şi parteneri.
Cota de piaţa a Canon se situează la 16-18% pe segmentul produselor compacte şi depăşeşte 30% la DSLR-uri, cu un plus în zona camerelor high-end level, potrivit lui Secăreanu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




ULTIMA ORǍ
vezi mai multe