Cea de-a şasea tranşă de împrumut pentru Grecia, amânată până în noiembrie

Miniştrii Finanţelor din zona euro analizează mărimea contribuţiei creditorilor privaţi la cel de-al doilea program de sprijin internaţional pentru Grecia, decizie care ar putea întârzia implementarea acordului, şi au decis că statul elen va primi următoarea tranşă de la UE şi FMI în noiembrie.

Urmărește
1008 afișări
Imaginea articolului Cea de-a şasea tranşă de împrumut pentru Grecia, amânată până în noiembrie

Cea de-a şasea tranşă de împrumut pentru Grecia, amânată până în noiembrie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Miniştrii Finanţelor din zona euro au convenit, într-o reuniune la Luxembourg, că Grecia poate aştepta până la mijlocul lunii noiembrie cea de-a şasea tranşă, de 8 miliarde euro, din împrumutul extern convenit în luna mai a anului trecut cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Preşedintele Eurogroup, Jean-Cladue Juncker, a declarat că miniştrii reevaluează mărimea contribuţiei sectorului privat la cel de-al doilea acord de salvare a Greciei, convenit în iulie 2011.

Creditorii privaţi ai Greciei au acceptat atunci să înregistreze o pierdere de 21% pe deţinerile de obligaţiuni de stat greceşti care au maturitatea până în 2020.

Între timp, perspectivele economice ale ţării s-au înrăutăţit, iar deficitul bugetar va depăşi cel mai probabil limitele convenite în acord, Atena necesitând finanţare suplimentară. Numeroşi oficiali europeni şi economişti au sugerat că sectorul privat ar trebui să-şi asume o contribuţie mai mare la salvarea Greciei, apropiată de 50% din datorii.

"În privinţa implicării sectorului privat, trebuie să luăm în calcul că au avut loc schimbări între timp, după deciziile luate pe 21 iulie, deci analizăm într-adevăr revizuirea tehnică a acordului", a arătat Juncker, fără a oferi alte detalii.

Oficialul a adăugat că Banca Centrală Europeană (BCE) nu este principala direcţie avută în vedere în privinţa creşterii resurselor şi consolidării prerogativelor Fondului European de Stabilitate Financiară, considerat principalul instrument prin care zona euro poate evita o criză bancară în cazul unui faliment de stat.

După mai mult de şase ore de discuţii, întâlnirea miniştrilor finanţelor din zona euro a avut ca rezultat puţine măsuri concrete şi va provoca probabil mai multă incertitudine în pieţe.

Singurul eveniment pozitiv cu efect imediat este rezolvarea disputei privind cererea Finlandei de a primi garanţii colaterale în schimbul sprijinului financiar acordat Greciei.

Următoarea reuniune a Eurogroup, programată pentru 13 octombrie, a fost anulată. Miniştrii Finanţelor din zona euro ar fi trebuit să aprobe atunci următoarea tranşă din împrumutul pentru Grecia, însă misiunea de inspectori ai UE şi FMI la Atena va raporta în următoarele săptămâni progresul măsurilor de austeritate şi reformelor implementate de guvernul elen.

"Grecia ne-a spus că fondurile trebuie puse la dispoziţia lor în cea de-a doua săptămână din noiembrie. Am analizat planul Greciei şi vom aştepta acum raportul final din partea misiunii UE şi FMI, deoarece avem timp să luăm o decizie", a declarat ministrul belgian al Finanţelor, Didier Reynders.

Grecia a admis, în proiectul de buget pe 2012 prezentat la sfârşitul săptămânii trecute, că va depăşi ţintele de deficit bugetar pentru 2011 şi pentru anul viitor în pofida măsurilor dure de austeritate, deoarece economai va înregistra o contracţie peste estimări.

Guvernul elen estimează că deficitul bugetar va fi de 8,5% din PIB în acest an, faţă de o ţintă de 7,6% din PIB în acordul cu UE şi FMI. Pentru 2012, ministrul Finanţelor, Evangelos Venizelos, a arătat că ţintele fiscale vor fi atinse în valoare nominală, iar Grecia va avea surplus bugetar înainte de serviciul datoriei publice pentru prima dată în câţiva ani.

Cu toate acestea, deficitul bugetar din 2012 este estimat la 6,8% din PIB, faţă de ţinta de 6,5% din acordul cu instituţiile financiare internaţionale, din cauza unei contracţii economice proiectată la 2,5%, după o corecţie de 5,5% în 2011.

Datoria publică va ajunge la 161,8% din PIB până la sfârşitul acestui an şi va creşte la 172,7% din PIB în 2012, pe fondul recesiunii economice.

Probabilitatea ridicată ca necesarul de finanţare al Greciei pentru anul viitor să fie mai mare decât nivelul prognozat în acordul încheiat în luna iulie a reaprins dezbaterea dură privind "cine ar trebui să suporte nota de plată" - sectorul public sau creditorii privaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune