- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CFR SA vrea să închirieze linii de cale ferată printr-o licitaţie la Bursa Română de Mărfuri
CFR SA va organiza joi, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o licitaţie cu strigare pentru închirierea a zece secţii de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă aflate pe raza regionalelor Bucureşti, Braşov şi Iaşi.
CFR SA vrea să închirieze linii de cale ferată printr-o licitaţie la Bursa Română de Mărfuri (Imagine: Shutterstock)
Cele zece secţii au fost împărţite în patru grupe pentru care operatorii interesaţi pot depune oferte astfel: grupa I Bucureşti cu secţiile Bucureşti Sud Călători -Titan Sud, Bucureşti Sud Călători - Olteniţa, Căciulaţi - Snagov Plaje, grupa II Bucureşti pe relaţiile Buda - Slănic, Ploiesti Nord - Măneciu, grupa Braşov pentru liniile Sebeş Alba - Petreştii de Pădure şi grupa Iaşi pentru traseele Dorneşti - Gura Putnei - Putna, Dornişoara - Floreni, Gura Humorului - Dărmăneşti şi Crasna - Huşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
A murit Kabosu, celebra cățelușă care a inspirat meme-ul Doge
-
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al SRI, Florian Coldea: „E sfârşit de epocă. (...) După ce se termină alegerile şi se reface structura, osatura statului, trebuie să o luăm fix de la zero"
-
Josep Borrell afirmă că recunoaşterea statului palestinian "nu este un cadou pentru Hamas"
-
Slovacia, indecisă în legătură cu sprijinul pentru şefia NATO. Bratislava aşteaptă un răspuns din partea lui Rutte şi a lui Iohannis privind securitatea ţării
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 decembrie, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la sediul BRM.
"Operatorii economici, desemnaţi câştigători, sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative", se precizează într-un comunicat al companiei de stat.
Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile.
În luna noiembrie, CFR SA a atribuit trei contracte de închiriere de cale ferată aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile aferent sucursalelor Timişoara, Cluj şi Galaţi operatorilor RC-CF Trans, Via Terra Spedition şi Grup Feroviar Român (GFR), parte a grupului Grampet.
Guvernul a decis în iunie închirierea a circa 1.000 kilometri de linii de cale ferată şi închiderea altor aproximativ 1.000 de kilometri tronsoane feroviare, estimând că operaţiunea va genera economii de 109 milioane lei la bugetele companiilor CFR, măsură convenită cu Fondul Monetar Internaţional.
Executivul s-a angajat în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional să închidă 20% din liniile de cale ferată aflate în administrarea CFR SA, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să realizeze întreţinerea acestora şi care va fi selecţionat în urma unor licitaţii.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO