- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (02.10.2014, 15:30)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cine sunt cei trei români de pe lista celor mai importanţi 100 de inovatori din Europa Centrală şi de Est - FOTO
Trei români - Ionuţ Budişteanu, Paul-Andre Baran şi Cristian Botan - se regăsesc pe lista celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Est, elaborată de mai multe companii, între care şi Google, ca parte a unei campanii care are ca scop promovarea inovaţiei în această regiune.
3714 afișări
Cine sunt cei trei români de pe lista celor mai importanţi 100 de inovatori din Europa Centrală şi de Est (Imagine: Publimedia/Shutterstock)
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Res Publica în colaborare cu Visegrad Fund, Google şi Financial Times au anunţat lista celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Est.
Ionuţ Budişteanu, Paul-Andre Baran şi Cristian Botan sunt românii care se regăsesc pe lista finală a proiectului New Europe 100 (NE100). Lista NE100 a fost creată ca parte a unei campanii care are ca scop promovarea inovaţiei în Europa Centrală şi de Est, prin evidenţierea celor care sunt motorul schimbărilor pozitive în societate. Candidaţii pentru NE100 sunt oameni şi echipe care utilizează noile tehnologii în sectoarele lor de activitate, ale căror acţiuni au impulsionat economia, ştiinţa, cultura şi comunitatea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Ion Cristoiu: Să nu facem greşeala lui Hitler, cea de a subaprecia Rusia
-
Războiul din Ucraina, ziua 796. Ruşii au capturat două sate lângă Avdiivka / Tadjicii, însemnaţi să nu calce prin Rusia
-
Protest spontan la Registrul Comerţului: Activitate suspendată în Bucureşti şi în ţară
Ionuţ Alexandru Budişteanu este student al Universităţii din Bucureşti. Programează de mai mult de nouă ani şi a fost implicat în peste 50 de proiecte de acest tip. Ionuţ este membru al celei mai mari organizaţii mondiale dedicate ştiinţelor informatice - ACM (Association for Computing Machinery) şi al celei mai mari asociaţii pentru tehnologii avansate, IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers). A fost nominalizat de revista TIME ca unul dintre cei mai influenţi tineri din 2013. Proiectul unei maşini fără şofer, la un cost redus, realizat de Ionuţ a câştigat primul loc şi un premiu de 75.000 dolari la competiţia Intel International Science and Engineering Fair. Prototipul lui a scos în evidenţă potenţialul construirii în serie de maşini autonome.
Paul-Andre Baran este născut în Los Angeles. În ultimii trei ani, Paul a administrat programul Biblionet, de 26,9 milioane de dolari, al fundaţiei Bill & Melinda Gates, menit să reformeze bibliotecile publice din România. Paul trăieşte şi munceşte în România de peste 12 ani, timp în care a oferit asistenţă tehnică pentru British Council în dezvoltarea centrelor de pregătire regionale ale administraţiei publice din România. El a administrat şi programele de guvernanţă locală finanţate de USAID (The United States Agency for International Development) şi a fost consultant pentru guvernanţă locală al Preşedinţiei României.
Cristian Botan este creatorul portalului jobs.gov.ro, realizat cu scopul combaterii nepotismului în administraţie. Apariţia acestui instrument online a deschis drumul către transparenţa în administraţia publică în România. Întreprinzător şi doctorand, Cristian Botan a fost cooptat de premierul României în poziţia de consilier de transparenţă. Cristian a demarat alte cinci proiecte online, care au ca ţintă transparentizarea administraţiei publice: date.gov.ro, internship.gov.ro, online.gov.ro, petitii.gov.ro, transparenta.gov.ro.
"Lucrăm la această listă de aproape un an. Am căutat inovatori din diferite industrii, a căror activitate conturează astăzi viitorul. Datorită lor am învăţat că, în ciuda stereotipurilor, Europa Centrală şi de Est are multe de oferit. Cultura start-up-urilor a explodat în această parte a Europei în ultimii 25 de ani, perioadă în care regiunea a pornit-o aproape de la zero şi continuă să crească", a declarat Wojciech Przybylski, editor Res Publica Nowa şi organizator al New Europe 100.
"NE100 reflectă potenţialul pe care îl oferă un mediu propice dezvoltării inovaţiei şi vrem să subliniem acest lucru prin celebrarea celor a căror muncă va fi motorul dezvoltării Europei Centrale şi de Est în următorii 25 de ani", a declarat şi Agata Wacławik-Wejman, Google Public Policy & Governmental Relations Senior Counsel.
Lista completă a celor 100 de inovatori din Europa Centrală şi de Este este disponiblă la www.ne100.org.
Fondată în 1998, de Larry Page şi Sergey Brin, Google este astăzi o companie prezentă pe toate marile pieţe globale. Google are sediul central în Silicon Valley şi birouri în America de Nord şi de Sud, Europa şi Asia.
Google, proprietarul celui mai popular motor de căutare pe internet, a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou în Bucureşti, echipa din România fiind coordonată de Dan Bulucea.
Citește pe alephnews.ro: Are Europa nevoie de arme nucleare? Macron e gata „să deschidă o dezbatere” privind apărarea solului european
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe