Hotelierii de pe litoral sunt îndemnaţi să depună oferte de închiriere a sectoarelor de plajă

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) îi aşteaptă pe hotelierii de pe litoral să depună oferte de închiriere a sectoarelor de plajă pentru licitaţia publică ce va fi organizată, la mijlocul lunii martie, în scopul transmiterii dreptului de folosinţă a plajei Mării Negre.

18 afișări
Imaginea articolului Hotelierii de pe litoral sunt îndemnaţi să depună oferte de închiriere a sectoarelor de plajă

Hotelierii de pe litoral sunt îndemnaţi să depună oferte de închiriere a sectoarelor de plajă (Imagine: Lucian Muntean/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al ABADL, agenţii economici care vor câştiga sectoare de plajă vor avea posibilitatea să le administreze pe un an sau pe doi, în funcţie de zona pentru care au optat.

Tarifele de începere a licitaţiei variază în funcţie de zonă şi categoria de plajă şi se situează între 1,04 lei/mp şi 10,38 lei/mp, fără TVA.

"Aşa cum era de aşteptat, majoritatea caietelor de sarcini au fost achiziţionate pentru sectoare din staţiunile Mamaia, Vama Veche sau Eforie Nord. Sunt aşteptaţi să participe la licitaţie agenţii economici care deţin unităţi hoteliere în staţiunile de pe litoral şi care pot oferi turiştilor un pachet turistic cât mai complex", spune responsabilul de comunicare al ABADL, Cătălin Anton.

Caietul de sarcini se poate procura de la sediul Administraţiei - Biroul Mecanism Economic şi Sinteze Economice, contra a 200 de lei, lista sectoarelor şi a subsectoarelor de plajă scoase la licitaţie putând fi consultată pe site-ul ABADL Constanţa.

Ofertele pentru licitaţie se vor depune la secretariatul instituţiei până la data de 15 martie, ora 16.00, iar deschiderea acestora va avea loc la sediul ABADL, în perioada 16 martie - 20 martie, zilnic de la ora 10.00. Durata de valabilitate a ofertelor este de 60 de zile de la data deschiderii acestora.

"De altfel, Administraţia Bazinală Dobrogea Litoral a făcut eforturi ca licitaţia de plajă din acest an să se desfăşoare în luna martie, pentru ca agenţii economici să aibă suficient timp de organizare a activităţii turistice. Totodată, ABADL doreşte să vină în sprijinul celor care deţin active hoteliere şi vor închiria şi suprafeţe de plajă şi va pune plaja amenajată la dispoziţia operatorilor la începutul lunii aprilie", se mai arată în comunicatul ABADL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici