Inflaţia a urcat în iulie la 0,3%
Preţurile de consum au crescut în luna iulie cu 0,29%, faţă de 0,14% în iunie, pe fondul scumpirilor înregistrate la alimente şi produse din tutun, iar rata inflaţiei din ultimele 12 luni a revenit la 4%, punctul central al ţintei stabilite pentru acest an de Banca Naţională a României (BNR).

Inflaţia a urcat în iulie la 0,3%
În luna iulie, mărfurile alimentare au înregistrat un avans de 0,56%, în condiţiile scumpirii legumelor cu 2,59% şi a fructelor cu 2,18%, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Sectorul nealimentar a avut o majorare a preţurilor de 0,44%, alimentată în principal de creşterea semnificativă a preţurilor la produsele din tutun, cu 4,24%.
În compensaţie, tarifele la servicii au consemnat o uşoară scădere, de 0,67%, susţinută de ieftinirea serviciilor de telefonie (-3,38%) şi transport aerian (-2,9%).
Pe de altă parte, în ultimele 12 luni, serviciile au înregistrat cea mai mare creştere de preţuri, cu 5,7%, urmate de mărfurile nealimentare, cu 4,38% şi produsele alimentare, cu 2,78%.
Inflaţia de bază ( prin eliminarea preţurilor la legume, fructe, ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate) a fost calculată de INS la 0,34%.
Creşterea medie a preţurilor în ultimele 12 luni (august 2006 – iulie 2007) faţă de precedentele 12 luni (august 2005 – iulie 2006) atât cea determinată pe baza IPC, cât şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), este de 4,4% pe total.
Rata medie lunară din primele şapte luni ale anului s-a situat la 0,3%, cu 0,1 puncte sub media lunară din perioada similară a anului 2006.
Ţinta de inflaţie stabilită de Guvern şi BNR pentru acest an este de 4% cu o bandă de variaţie de plus/minus un punct. Banca centrală a anunţat pentru 2008 o ţintă de 3,8%, plus/minus un punct, iar pentru 2009 centrul ţintei a fost stabilit recent la 3,5%.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

