- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Merkel: GM trebuie să ia "urgent" o decizie în privinţa vânzării Opel
General Motors (GM) trebuie să ia urgent o decizie în privinţa vânzării companiei Opel, pentru a asigura viitorul constructorului auto german, a declarat cancelarul german Angela Merkel.
Merkel: GM trebuie să ia "urgent" o decizie în privinţa vânzării Opel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Oficialul german a afirmat, într-un interviu pentru postul german de televiziune ZDF, că regretă eşecul GM de a alege un cumpărător pentru Opel şi consideră că există un conflict de interese între grupul american şi statele implicate în procesul de vânzare.
"Regret că nu a fost adoptată o decizie finală, dar sper că va fi luată curând, fiindcă este urgent necesară pentru angajaţi şi situaţia economică a Opel. Conflictul de interese ar fi că noi credem că Magna a făcut o ofertă foarte bună, în urma căreia GM devine acţionar minoritar, şi ar putea exista anumite voci în grupul american care ar prefera o participaţie mai mare", a spus cancelarul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump e susținut în continuare. Campania electorală a fostului președinte SUA strânge donații record de 53 de milioane de dolari
-
Kylian Mbappe a ajuns la un acord pentru transferul la Real Madrid
-
Reprezentantul Chinei s-a dezvănţuit la conferinţa din Singapore. A lansat ameninţări şi atacuri la conducerii din Taiwan. A fost nevoie ca moderatorul să intervină
-
Miniştrii ameninţă că dărâmă guvernul Netanyahu dacă premierul acceptă planul de pace propus de SUA, Egipt şi Qatar. Politican: "Ar fi o capitulare totală în faţa Hamas"
În pofida presiunilor exercitate de guvernul german, GM nu a decis, vineri, să susţină oferta Magna şi a cerut statului german informaţii despre propunerea de achiziţie a fondului de investiţii RHJ Internaţional.
Guvernul german a oferit producătorului de piese auto Magna garanţii pentru credite în valoare de 4,5 miliarde de euro, considerând că este cea mai bună soluţie pentru păstrarea locurilor de muncă pentru cei 25.000 de angajaţi germani ai Opel.
În Germania vor avea loc alegeri federale la 27 septembrie.
Politicienii germani au cerut Statelor Unite să intervină pentru susţinerea tranzacţiei, iar ministrul de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a contactat administraţia americană în acest scop.
Oferta Magna vizează preluarea unor pachete de acţiuni la Opel de câte 27,5% de către compania canadiană şi Sberbank, o participaţie de 10% ar urma să intre în posesia angajaţilor Opel, iar GM ar urma să păstreze restul de 35%.
Producătorul rus de autovehicule GAZ ar putea deveni partener industrial al Opel, cu opţiunea de a achiziţiona participaţia Sberbank.
Negociatorii GM au evidenţiat, în mai multe rânduri, aspectele pozitive ale ofertei RHJ, susţinând că planul de restructurare al fondului de investiţii ar fi mai uşor de implementat decât cel al Magna.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO