- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Moneda unică va dispărea în cinci ani, dacă actuala componenţă a zonei euro se va păstra
Moneda unică europeană este în pericol de dispariţie în următorii cinci ani, dacă actuala componenţă a zonei euro se va păstra, potrivit unui sondaj în rândul analiştilor britanici realizat de publicaţia the Sunday Telegraph.
Moneda unică va dispărea în cinci ani, dacă actuala componenţă a zonei euro se va păstra (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Din cei 25 de analişti participanţi la cercetare, 12 au anticipat că zona euro nu va supravieţui în actuala formă, în timp ce opt consideră contrariul, iar cinci sunt indecişi.
În urmă cu mai puţin de un an, puţini analişti din City of London (centrul financiar londonez) se aşteptau la dispariţia monedei unice, dar problemele financiare ale Greciei, Spaniei şi Portugaliei şi recunoaşterea de către cancelarul german, Angela Merkel, a faptului că euro trece printr-o "criză existenţială" au modificat radical percepţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
Doi dintre cei opt analişti care se aşteaptă ca moneda unică să reziste au afirmat că predicţia se va îndeplini numai dacă cel puţin un membru al zonei euro va intra în incapacitate de plată a datoriilor.
Andrew Lilico, economist şef la institutul de cercetări Policy Exchange, a declarat că există "şanse zero" ca zona euro să supravieţuiască în actuala componenţă.
"Grecia va intra în mod sigur în incapacitate de plată a datoriilor şi există întrebarea dacă va trece printr-un fel de revoluţie sau lovitură de stat. Apreciez că există o probabilitate de unu la patru ca un astfel de fapt să se producă în următorii cinci ani", a adăugat Lilico.
Douglas McWilliams, analist la Centre for Economics and Business Research crede că moneda europeană "ar putea să nu mai supravieţuiască o săptămână", iar David Blanchflower, profesor la Dartmouth College şi fost membru al Bank of England, a arătat că "implicaţiile politice ale dezintegrării euro sunt greu de anticipat-germanii se opun să plătească datoriile altora şi ar putea chiar să se retragă".
Patru dintre analiştii intervievaţi au declarat că, în pofida aşteptărilor ca Grecia sau alte economii cu probleme să fie nevoite să renunţe la euro, cel mai probabil este ca Germania să facă acest lucru.
"Este posibil ca Germania să plece. Este posibil ca alte ţări din Europa Centrală şi de Est şi Danemarca să intre (în zona euro). Este posibil să existe mai multe categorii de state membre ale UE şi un mecanism de intrare şi ieşire din zona euro. Cred că proiectul va rezista, dar nu în forma actuală", a arătat Peter Warburton, analist la firma de consultanţă Economic Perspectives.
Tim Congdon, analist la International Monetary Research crede că zona euro va pierde trei dintre membrii săi, respectiv Grecia, Portugalia şi posibil Irlanda, iar uniunea monetară s-ar putea chiar dezintegra din cauza fricţiunilor dintre Franţa şi Germania.
Temerile legate de viitorul euro au dus la crearea unui fond de 750 de miliarde de euro pentru prevenirea crizelor financiare în regiune.
Înfiinţarea acestui fond a sporit iniţial încrederea pe pieţe, dar euro a revenit pe scădere după ce politicienii nu au susţinut cu fermitate moneda.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO