Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aplicată începând cu trimestrul II

Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aplicată începând cu trimestrul II al anului 2009, a anunţat, luni seara, premierul Emil Boc, la finalul consultărilor cu patronatele, Guvernul revenind astfel asupra deciziei ca facilitatea să fie aplicată din 2010.

Urmărește
33 afișări
Imaginea articolului Neimpozitarea profitului reinvestit va fi aplicată începând cu trimestrul II

Preşedintele UGIR 1903, Ioan Corâci (Imagine: Mediafax Foto)

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii au cerut introducerea neimpozitării profitului reinvestit începând din acest an şi nu din 2010 şi, de asemenea, aplicarea măsurii pentru toate tipurile de investiţii legate de producţie.

Solicitarea a fost formulată şi de preşedintele UGIR 1903, Ioan Corâci, care a arătat că neimpozitarea profitului reinvestit începând cu 1 ianuarie 2010 este inutilă pentru firme, întrucât multe dintre acestea nu vor mai apuca să beneficieaze de facilitate.

Guvernul hotărâse ca neimpozitarea profitului reinvestit, măsură inclusă în programul anticriză, să fie aplicată din 2010.

Finanţele au stabilit că impactul bugetar al scutirii de impozit pentru profiturile reinvestite se va ridica la 3,44 miliarde lei, respectiv 0,59% din PIB.

În urma discuţiilor de luni seara, reprezentanţii Guvernului şi cei ai patronatelor au mai convenit pentru operaţionalizarea Fondului de garantare a creditului pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi înfiinţarea Fondului de contragarantare a creditelor pentru IMM, adoptarea în primul trimestru al acestui an a Legii parteneriatului public-privat, accelerarea procedurii de atragere a fondurilor europene, revizuirea Legii achiziţiilor publice, modificarea tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare publice, având ca indicatori de referinţă tona/km transportat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune