România a îndeplinit toate criteriile pentru eliberarea următoarei tranşe de la CE

România a îndeplinit toate criteriile şi condiţiile pentru eliberarea următoarei tranşe de la Comisia Europeană, a declarat, miercuri, Laurent Moulin, oficial al Comisiei Europene, la conferinţa comună cu FMI şi Banca Mondială.

20 afișări
Imaginea articolului România a îndeplinit toate criteriile pentru eliberarea următoarei tranşe de la CE

România a îndeplinit toate criteriile pentru eliberarea următoarei tranşe de la CE (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, a treia tranşă, de 1,15 miliarde euro, din împrumutul acordat de UE României va fi acordată în luna septembrie.

Prima tranşă de la UE, în valoare de 1,5 miliarde de euro, a fost acordată în luna iulie 2009, iar a doua, de un miliard de euro, în martie 2010.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene s-a aflat în perioada 26 iulie - 4 august la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie şi în cadrul căreia se discută şi despre un nou set de prognoze macroeconomice.

În urma încheierii acestei revizuiri, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, în luna septembrie, eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de peste 900 milioane de euro.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici