- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
România şi Ucraina cele mai vizate state din regiune pentru investiţii
România se situează pe primul loc într-un top regional al celor mai vizate state pentru investiţii, alături de Ucraina, întrucât cele două ţări dispun, împreună cu Rusia şi Bulgaria, de cele mai bune climate de afaceri din Europa Centrală şi de Est, potrivit unui sondaj al Thomson Reuters.
România şi Ucraina cele mai vizate state din regiune pentru investiţii (Imagine: Mediafax Foto)
Astfel, 14% dintre respondenţi s-au arătat interesaţi să investească în România, procentul fiind similar cu cel obţinut de Ucraina, se arată în sondajul realizat de Thomson Reuters alături de OeKB Central şi Eastern Europe Business Climate Index.
Pe locurile următoare s-au situat Bulgaria, cu 10% şi Rusia, cu 8%.
Pe lângă noii investitori care s-au arătat interesaţi de cele patru ţări, şi companiile care desfăşoare deja activităţi în aceste state au în vedere extinderea operaţiunilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
-
Paul McCartney întoarce banii cu lopata. Starul a devenit primul muzician britanic miliardar
-
Incident aviatic grav cu o aeronavă civilă inchiriată de MApN. Avionul s-a răsturnat la Buzău
-
Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan" / UE sancţionează patru ziare ruseşti / Rusia a confiscat 463 de milioane de euro de la Unicredit / 4.500 de prizonieri ucraineni sunt pe cale să se înroleze în schimbul eliberării condiţionate
Sentimentul investitorilor rămâne pozitiv pentru Europa Centrală şi de Est, potrivit celor 400 de companii internaţionale care au participat la sondaj.
"Respondenţii cred că economia Europei Centrale şi de Est va fi doar marginal afectată de turbulenţele financiare internaţionale. Deşi ponderea părerilor optimiste s-a diminuat faţă de luna ianuarie, sentimentele rămân pozitive. Un procent de 43% dintre cei intervievaţi consideră că situaţia economică se va îmbunătăţi în regiune, faţă de 9% păreri contrare", se spune în studiu.
Răspunsurile reflectă intenţiile investitorilor de a-şi extinde investiţiile existente, deşi proporţia este mai redusă decât în sondajul anterior.
În următoarele luni, circa 140 de noi proiecte de investiţii vor fi implementate în regiune, se arată în studiu.
Investitorii sunt de părere că mediul investiţional din Croaţia s-a deteriorat cel mai mult în ultimele luni.
În ceea ce priveşte sectoarele de activitate, cel al asigurărilor pare a avea cea mai bună evoluţie, iar perspectivele sunt încurajatoare.
Referitor la sectorul bancar, investitorii au adoptat o atitudine mai rezervată, nu atât pe fondul evoluţiei instituţiilor locale, cât mai degrabă ca urmare a contextului internaţional.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO