Timothy Geithner nu demisionează din funcţia de secretar al Trezoreriei

Secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, i-a spus preşedintelui Barack Obama că intenţionează să rămână în această funcţie, a anunţat duminică Departamentul Trezoreriei, punând capăt speculaţiilor privind o eventuală plecare a acestuia.

341 afișări
Imaginea articolului Timothy Geithner nu demisionează din funcţia de secretar al Trezoreriei

Timothy Geithner nu demisionează din funcţia de secretar al Trezoreriei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Secretarul i-a spus preşedintelui că intenţionează să rămână în postul său de la Trezorerie", a afirmat Departamentul într-un comunicat, la două zile după reducerea ratingului Statelor Unite de către agenţia Standard&Poor's.

"El este pregătit să efectueze munca importantă pe care o are pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă ţara noastră mare", a adăugat asistenta pentru relaţii publice a lui Geithner, Jenni LeCompte.

Presa americană specula de la sfârşitul lui iunie cu privire la o eventuală plecare a acestuia.

Geithner a fost singurul secretar al Trezoreriei de la începutul mandatului lui Obama, în ianuarie 2009. Potrivit unor surse guvernamentale citate de presă, el intenţiona să renunţe la acest post după doi ani şi jumătate de muncă intensă, dar Obama apreciază munca sa şi vrea să îl păstreze în funcţie.

Menţinerea în funcţie a lui Geithner, a cărui demisie a fost cerută sâmbătă de congresmenii republicani, ar putea constitui o garanţie de stabilitate în momentul incertitudinii cu privire la pieţele financiare, în special Wall Street.

Secretarul Trezoreriei a criticat dur agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's, care în opinia sa "a emis o hotărâre teribil de prost avizată".

"Ei au dat dovadă de o lipsă îngrozitoare de cunoştinţe privind matematica fundamentală a bugetului Statelor Unite. Şi cred că au tras exact concluzia greşită", a declarat el pentru postul de televiziune NBC.

Pierderea ratingului AAA atribuit de Standard&Poor's, pentru prima dată în istoria SUA, a intensificat dezbaterea în rândul clasei politice americane.

Senatorul democrat John Kerry a apreciat că reducerea ratingului este consecinţa tentativelor de blocaj ale anumitor republicani în timpul dezbaterilor privind ridicarea plafonului de îndatorare.

"Această reducere a ratingului este a Tea Party", a afirmat el, făcând referire la mişcarea ultraconservatoare. "Avem nevoie aici, la Washington, să încetăm certurile", a declarat el pentru NBC.

"Sunt de acord asupra faptului că sistemul nostru suferă de disfuncţii, dar care vin în mare parte din eşecul preşedintelui de a conduce ţara", a reacţionat imediat senatorul republican John McCain, la aceeaşi televiziune.

Aceste înfruntări intervin în pofida mesajului de unitate lansat de Casa Albă către oficialii politici. Barack Obama "crede că este importantă unirea congresmenilor pentru consolidarea economiei şi restabilirea situaţiei bugetare", a afirmat sâmbătă preşedinţia americană.

Senatorul McCain a apărat de asemenea agenţia S&P în faţa acuzaţiilor administraţiei Obama, potrivit căreia agenţia de evaluare financiară a comis o "eroare" în proiecţiile sale.

"Chiar este cineva care crede cu adevărat că S&P se înşeală în evaluarea sa asupra situaţiei bugetare a acestei ţări?", a întrebat el.

Fostul consilier economic al preşedintelui Obama, Lawrence Summers, a apreciat la rândul său că este inutil să fie criticată agenţia de evaluare, "chiar dacă o merită parţial", şi că reducerea ratingului SUA accentuează "riscul de recesiune".

"Trebuie mai degrabă să ne concentrăm pe ceea ce putem face pentru a merge înainte", a declarat el la CNN.

În opinia lui Lawrence Summers, "S&P a constatat ceea ce au resimţit americanii, furia lor în faţa soluţiilor propuse de Congres pentru a rezolva probleme economice cruciale".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici