- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ungureanu: Vom transmite FMI un semnal de continuitate. Noii miniştri se vor acomoda cu Fondul
Guvernul va transmite oficialilor FMI şi CE, la întâlnirea programată pentru miercuri, un semnal de continuitate privind respectarea angajamentelor convenite de fostul Cabinet şi va permite noilor miniştri să se "acomodeze" cu membrii misiunii, a declarat, marţi, premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
Ungureanu: Vom transmite FMI un semnal de continuitate, noii miniştri se vor acomoda cu Fondul (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
"În primul rând, dăm un semnal de continuitate în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor internaţionale pe care guvernul precedent şi le-a asumat, ni le asumăm la rândul nostru. Este şi o întâlnire de acomodare cu noii conducători de ministere care sunt implicaţi în acoperirea angajamentelor noastre externe", a spus Ungureanu.
El a apreciat că întâlnirea este una "normală, naturală", în care nu va fi pusă în discuţie scrisoarea de intenţie convenită deja de cele două părţi, ci doar vor fi analizate rezultatele obţinute până în prezent.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
-
Nicuşor Dan: Principalul contracandidat rămâne Piedone. Mă aştept ca simpatizanţii PNL să mă voteze
-
Ion Cristoiu: Să nu facem greşeala lui Hitler, cea de a subaprecia Rusia
-
Războiul din Ucraina, ziua 796. Ruşii au capturat două sate lângă Avdiivka / Tadjicii, însemnaţi să nu calce prin Rusia
"Discuţia se va axa, în principal, pe situaţia economică internaţională şi pe ceea ce astăzi avem în ţară. Evident, vom face o trecere în revistă a rezultatelor pe care, până în momentul de faţă, le-am înregistrat în punerea în aplicare a punctelor cunoscute din scrisoarea de intenţie", a afirmat premierul.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat că Guvernul va discuta cu reprezentanţii FMI, CE şi BM "pe marginea scrisorii de intenţie" convenită cu guvernul anterior şi că întâlnirea va fi una "cordială".
"Miniştrii şi-au însuşit ţintele din scrisoarea de intenţie şi încearcă la rândul lor să-şi clarifice toate aceste obiective împreună cu reprezentanţii Fondului, avem noi miniştri care în acest moment trebuie să negocieze şi să deruleze în continuare obiectivele scrisorii de intenţie", a afirmat Suciu.
El a adăugat că, formal, Guvernul nu va discuta cu FMI despre ţintele de deficit, dar că informal nu exclude această posibilitate.
Premierul Ungureanu i-a invitat pe şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, şi directorul pentru România al Directoratului General al Comisiei Europene, Istvan Székely, să vină, miercuri, la Bucureşti, pentru o "întâlnire de lucru" pe teme economice actuale, care nu va viza şi scrisoarea de intenţie.
Scrisoarea de intenţie a fost convenită de FMI şi CE cu fostul premier Emil Boc, cu o zi înainte ca acesta să demisioneze din postul de prim-ministru, iar Ungureanu să preia conducerea Guvernului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO