Ursache: Capitalizarea CEC este o problemă a CE
Capitalizarea CEC Bank este o problemă a Comisiei Europene, iar o soluţie ar fi ca statul să vândă 49% din acţiuni, în condiţiile în care valoarea de piaţă a băncii nu a scăzut din cauza crizei, a declarat, miercuri, preşedintele AVAS, Mircea Ursache.

Ursache: Capitalizarea CEC este o problemă a CE (Montaj foto)
"Capitalizarea CEC este o problemă a Comisiei Europene. Eu am declarat public care e soluţia pentru capitalizarea CEC, să se vândă 49% din acţiuni. Asta este o variantă a economiei de piaţă. Şi la Transgaz, şi la Transelectrica, de ce nu vindem 49%? E retorică întrebarea, că nu vând eu, dar e o formă de capitalizare", a spus Ursache.
El a arătat că, în pofida condiţiilor actuale de criză, valoarea de piaţă a respectivelor societăţi nu a scăzut.
Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că statul a majorat capitalul CEC Bank cu 230 milioane lei, de la 719,2 milioane lei la 949,28 milioane lei, prin recapitalizarea unei părţi din profitul obţinut în 2008, operaţiune efectuată printr-un ordin al ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea.
Pe de altă parte, statul şi-a asumat în programul de măsuri anticriză incluse în bugetul pe 2009 să capitalizeze CEC cu 900 de milioane de lei, însă Comisia Europeană nu s-a pronunţat încă dacă operaţiune este considerată ajutor de stat.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

