- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Videanu: Înfiinţarea unei singure companii energetice naţionale ar fi o greşeală
Înfiinţarea unei singure companii energetice naţionale, variantă susţinută de unii politicieni, ar fi o "eroare incredibilă", a declarat, joi, la Ipoteşti, judeţul Olt, ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu.
Videanu: Înfiinţarea unei singure companii energetice naţionale ar fi o greşeală (Imagine: Mediafax Foto)
Autorităţile au în vedere restructurarea sectorului producţiei de electricitate prin crearea a două companii naţionale care să înglobeze mai multe active ale tuturor companiilor de profil.
"Prin crearea celor două companii energetice nimeni nu are de pierdut şi sistemul energetic are de câştigat. Crearea unei singure companii energetice aşa cum susţin unii politicieni reprezintă o declaraţie de campanie electorală a unor oameni care din păcate nu cunosc sistemul. Ar fi o eroare incredibilă. Mi-aş dori ca politicul să aibă un rol cât mai mic în problemele energetice", a spus Videanu, prezent la inaugurarea unei investiţii într-o hidrocentrală de pe râul Olt.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vrei să știi dacă te înșală? Vezi ce mașină conduce. 60% dintre bărbați au făcut sex în mașină, iar jumătate erau căsătoriți, arată un studiu din UK
-
Adrian Sârbu: România e condusă în interesul de partid şi în interesul afin al primarului / Sunt 12.000 de bugetari în primăriile din Bucureşti care trăiesc din banii noştri
-
Volodimir Zelenski îi îndeamnă pe Joe Biden şi Xi Jinping să participe la conferinţa pentru pace din Elveţia
-
Care sunt candidaţii la Primăria Capitalei care refuză confruntarea pe o temă sensibilă: mediul şi calitatea vieţii
El a adăugat că investiţia reprezintă o primă etapă din programul de retehnologizare a hidrocentralelor de pe râul Olt.
"Oltul va putea fi navigabil în 2012-2013, când va fi retehnologizată şi termocentrala de la Islaz. Vom crea premizele irigării în zona a sute de mii de hectare", a adăugat Videanu.
În timp ce Videanu şi conducerea Hidroelectrica se pregăteau să pornească un hidroagregat al Hidrocentralei de la Ipoteşti, alimentarea cu energie electrică a unităţii a fost întreruptă pentru circa o secundă, din cauza unor probleme de tensiune.
Potrivit angajaţilor hidrocentralei, evenimentul nu a pus în pericol alimentarea cu energie a consumatorilor din zonă.
Hidroelectrica a finalizat modernizarea hidrocentralei de la Ipoteşti cu aproximativ 65 milioane de euro, în cadrul unui program investiţional mai amplu, de 350 milioane euro, unitatea reintrând joi în exploatare.
Hidrocentrala este echipată cu patru grupuri hidroenergetice şi are o putere instalată de 57 MW, echivalentul a 14,25 MW putere instalată pe fiecare grup.
Unitatea este prima centrală hidroelectrică integral retehnologizată şi modernizată din lanţul de cinci unităţi de pe Oltul inferior.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO