COMENTARIU Lelia Munteanu: Cum să vinzi peştelui Luna

Ce să înţeleg? Dacă mă iau după unii înţelepţi ai Talmudului (în cărţile astea nu e niciodată consens), visele dau aripi nebunilor.

Şi dacă, aşa cum spunea neasemuitul rabbi Eliyahu Palombo, un vis netălmăcit ca o literă necitită? Atunci avem de învăţat un întreg alfabet nocturn, morfologia şi sintaxa unei limbi noi.

Iar cum zilele anului ăstuia se scurg ca leşia - apă şi cenuşă, de ce n-am învăţa o limbă nouă? Una în care putem vorbi doar cu noi înşine.

Dar dacă, iubind până la contopire, ajungi să visezi visul celuilalt? "Pe cele zece nopţi şi pe cel împerecheat şi pe cel nepereche, şi pe noapte, când se împuţinează" (cum cântă Sura Zorilor), aşa ceva nu se poate.

Şi de ce-aş asculta trilul celei de-a unsprezecea păsări din Divanul lui Attar? "Dacă vrei să-ţi găseşti un singur moment de tihnă în această lume, trebuie fie să dormi, fie să-ţi repeţi ceea ce ai văzut în vis".

Pe vremea când pluteam în marea de sinonime a limbii arabe, care cu aceeaşi dulceaţă ucide şi elogiază, am găsit două dintre cuvintele care te pot, după caz, călăuzi şi rătăci: mahi – peşte, mah – Lună.

O limbă a visului în care să pot vorbi doar eu cu mine? E ca şi cum i-aş vinde peştelui Luna.