- Home
- Externe
- KIEV, (14.12.2013, 21:18)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
AFP: Participanţi la contramanifestaţia puterii la Kiev, plătiţi şi puţin entuziaşti
Participanţi aduşi din ţară la contramanifestaţia organizată de putere sâmbătă, în apropiere de manifestaţia proeuropenilor, afirmă că li s-a promis suma de 250 de grivne (aproximativ 20 euro), iar susţinătorii lui Ianukovici erau mai puţin entuziaşti decât cei ai opoziţiei.
605 afișări
AFP: Participanţi la contramanifestaţia puterii la Kiev, plătiţi şi puţin entuziaşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am fost înşelaţi!", declară Tetiana, o pensionară ucraineană, care afirmă că nu ştia că, acceptând să vină sâmbătă la Kiev, avea să participe la un miting de susţinere a preşedintelui Viktor Ianukovici.
"Ni s-a spus că această manifestaţie ar fi pentru pace şi unitatea Ucrainei, iar la faţa locului s-a dovedit că este un miting în favoarea Partidului Regiunilor" al preşedintelui Ianukovici, se plânge Tetiana Skliarenko, în vârstă de 58 de ani, care locuieşte în oraşul Koziatîn, la sud-vest de Kiev, şi care a parcurs aproximativ 200 de kilometri cu autobuzul, într-un grup, fără să fie remunerată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Regele Charles a vorbit despre efectele adverse ale tratamentului pentru cancer, în timpul unei vizite în Hampshire. Monarhul îi transferă oficial Prințului William rolul de colonel-șef al Corpului Aerian al Armatei
-
Melinda Gates părăseşte fundaţia înfiinţată împreună cu fostul soţ
-
Cine va fi succesorul lui Putin?
-
Israelienii strămutaţi se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul din Gaza, susţine Hezbollah
Ea spune că a înţeles despre ce este vorba abia când a ajuns în Piaţa Europa, unde puterea a organizat sâmbătă o mare contramanifestaţie, la doar câteva sute de metri distanţă de Piaţa Independenţei (Maidan), centrul mişcării proeuropene, care contestă regimul.
"Organizatorii au promis că ne vor plăti 250 de grivne (un pic peste 20 de euro, o sumă care a devenit atractivă într-o ţară aflată în criză). Nu i-am primit încă", mărturiseşte ea, şoptind "poate după miting, în autobuz".
Această manifestaţie, la care au participat aproximativ 35.000 de persoane, potrivit unui jurnalist AFP - 60.000 potrivit poliţiei sau 200.000 potrivit organizatorilor -, se dorea o demonstraţie în forţă, cu o zi înaintea unei mari mobilizări a opoziţiei prevăzute duminică.
Însă participanţii la mitingul puterii păreau mai puţin entuziaşti decât cei din tabăra adversă.
Agitând steaguri de culoarea albastră ale Partidului Regiunilor sau albastru-galbene ale Ucrainei, dar şi portrete ale lui Viktor Ianukovici, pe care se putea mesajul "Suntem cu dumneavoastră", manifestanţii au defilat în tăcere, fără să scandeze vreun slogan.
"Mâine mă voi duce la Maidan, nepoata mea manifestează gratuit", spune Tetiana.
Mikola Fedorov, alt manifestant, în vârstă de 66 de ani, venit de la Bila Ţerkva, în regiunea Kiev, subliniază că nu este susţinătorul Guvernului.
"Sunt aici pentru a susţine unitatea ţării, nu Guvernul", a declarat el pentru AFP.
"Nu trebuie să se încerce să se adune milioane de oameni aici. Este inutil să se organizeze concursuri de manifestaţii. Aşa ne vom ridica unii împotriva altora şi ce se va alege de ţară?", se întreabă el.
Mişcarea de contestare a puterii, provocată de refuzul preşedintelui de a semna un acord de asociere cu UE şi reorientarea către Rusia, este cea mai importantă de la "revoluţia portocalie" din 2004, care i-a adus la putere pe prooccidentali.
Dispersarea violentă a unei manifestaţii a unor studenţi, pe 30 noiembrie, când au fost rănite zeci de persoane, a conslidat mobilizarea, iar manifestanţii proeuropeni cer de atunci ca Ianukovici să demisioneze.
Este vorba despre o criză cu un rezultat incert, care nu este pe placul tuturor.
"Vrem stabilitate", a declarat Dmitro Horunîi, în vârstă de 29 de ani. "Manifestaţiile distrug economia", subliniază el.
"Vreau să am un loc muncă şi să îmi câştig existenţa. Fără calm şi stabilitate, acest lucru nu este posibil", afirmă Natalia Bughera, o agricultoare venită din regiunea Cerkasi (centru).
"Să fiţi siguri, avem suficientă forţă să remediem această situaţie", a oferit asigurări premierul Mikola Azarov.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. OpenAI lansează „GPT-4o”, fratele mai mic și mai deștept al lui GPT-4. Cu ce impresionează noul model A.I., gratuit pentru toți utilizatorii
Citește pe www.zf.ro: ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Melinda French Gates părăsește Fundația Gates, la peste 20 de ani de la înființarea ei. Cum a reacționat Bill Gates
ZF LIVE. De ce nu mai vor românii să cumpere apartamente? Cum explică unul dintre cei mai mari jucători din piaţă VIDEO
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
PROSPORT.RO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe