- Home
- Externe
- WASHINGTON, (20.01.2013, 19:14)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Barack Obama a depus jurământul pentru al doilea mandat de preşedinte, la Casa Albă
Preşedintele Barack Obama a depus duminică jurământul pentru un al doilea mandat de patru ani la conducerea Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii restrânse la Casa Albă.
506 afișări
Obama a depus jurământul pentru al doilea mandat de preşedinte, la Casa Albă (Imagine: edition.cnn.com)
"Eu, Barack Obama, jur în mod solemn să îndeplinesc cu credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi îmi voi consacra toate forţele păstrării, protejării şi apărării Constituţiei Statelor Unite", a declarat, la ora locală 11.55 (18.55, ora României) al 44-lea preşedinte american, cu mâna dreaptă ridicată, în faţa preşedintelui Curţii Supreme John Roberts.
Această ceremonie, la care asistau doar câteva persoane, inclusiv membri ai familiei Obama, a durat doar câteva secunde. Preşedintele a depus jurământul aşezându-şi mâna stângă pe Biblia familiei soţiei sale, Michelle, care a ţinut această carte sfântă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Brad Pitt și George Clooney se reunesc pe ecran pentru prima dată după 16 ani pentru comedia „Wolfs”
-
Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024
-
Radiografia transparenţei finanţării politice în UE. The Guardian: Un sfert din donaţiile politice din UE merg către partide extremiste şi populiste
-
Agricultură. Guvernul anunţă finanţarea pentru programul Rabla pentru tractoare
În Statele Unite, mandatele prezidenţiale încep, în urma alegerilor prezidenţiale, la 20 ianuarie, la prânz (19.00, ora României), potrivit Constituţiei. Dar tradiţia vrea ca atunci când 20 ianuarie cade duminica, festivităţile publice să aibă loc a doua zi.
Deci, Obama va depune jurământul, din nou, luni, în aer liber, în faţa a sute de mii de persoane reunite pe imensa esplanadă "Mall", la Capitoliu. El va susţine, ulterior, un discurs, în care va dezvălui viziunea sa pentru următorii patru ani.
Obama începe al doilea mandat în circumstanţe mai puţin dificile decât în 2009, atunci când criza economică era la punctul maxim. Însă sunt în aşteptare numeroase dosare spinoase, în timp ce adversarii săi republicani şi-au păstrat o poziţie de forţă în Congres.
Priorităţile sale vor fi să soluţioneze impasul bugetar, votarea restricţiilor asupra vânzării de arme de foc şi reformarea legilor privind imigraţia, a anunţat duminică un consilier apropiat al său, David Plouffe, potrivit căruia intervenţia lui Obama "va fi un discurs al speranţei".
Citeşte şi:
Barack Obama va depune jurământul într-un Washington care sărbătoreşte democraţia americană
Obama, reales la 6 noiembrie pentru al doilea şi ultimul mandat de patru ani, şi-a început ziua, duminică, prin depunerea de jerbe de flori la Mormântul soldatului necunoscut, la Cimitirul Militar Naţional de la Arlington.
El a fost însoţit de către vicepreşedintele Joe Biden, care a depus jurământul duminică, încă de la ora locală 8.21 (15.21, ora României), la reşedinţa sa, în nord-vestul Washingtonului, situată în incinta Observatorului Naval.
Obama şi familia sa, care şi-au consacrat ziua de sâmbătă unor acţiuni de voluntariat, au asistat ulterior la o slujbă religioasă la o biserică din Washington.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Elon Musk, la Casa Albă? CEO-ul a discutat cu Trump despre o posibilă funcție în cadrul Administrației sale, dacă fostul președinte va câștiga alegerile în 2024
Citește pe www.zf.ro: Câţi bani câştigă de fapt bucureştenii? Şeful City Grill: În Bucureşti, venitul mediu este de 1.500-2.000 de euro pe lună.
Citește pe www.zf.ro: Campanie Fundaţia Romanian Business Leaders: Ce îşi doresc liderii de business de la liderii politici? Tema #5: Creşterea competenţelor digitale în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Câţi bani câştigă de fapt bucureştenii? Şeful City Grill: În Bucureşti, venitul mediu este de 1.500-2.000 de euro pe lună.
Cine este femeia din Râmnicu Vâlcea care, alături de soţul ei, a reuşit să ajungă de la un magazin deschis în anii '90 la 120 de magazine şi afaceri de sunte de milioane de lei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și își caută iubit la 12 ani de când a divorțat
PROSPORT.RO
Câți euro a primit Sorin Pușcașu pentru cele 19 săptămâni la Survivor All Stars. Îi datorează o parte din bani lui Zmărăndescu!
CANCAN.RO
Survivor All Stars i-a DUBLAT tariful! Câți bani cere Andrei Ciobanu acum, pentru a cânta la o nuntă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe