Bush îi cere lui Gordon Brown să nu stabilească un calendar pentru retragerea din Irak

Preşedintele american George W. Bush i-a recomandat duminică premierului britanic Gordon Brown să nu stabilească un calendar pentru retragerea trupelor din Irak.

21 afișări
Imaginea articolului Bush îi cere lui Gordon Brown să nu stabilească un calendar pentru retragerea din Irak

Bush îi cere lui Gordon Brown să nu stabilească un calendar pentru retragerea din Irak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Bush i-a cerut acest lucru înaintea vizitei sale în Marea Britanie, ultima etapă a turneului său de rămas-bun în Europa.

El a declarat, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Observer, că Statele Unite şi Marea Britanie, principalul aliat al Washingtonului în Irak, vor ca trupele lor să revină în ţară, însă acest lucru este posibil doar "în baza unor succese".

"Răspunsul nostru este: nu ar trebui să fie un calendar definitiv", a precizat Bush, adăugând că "apreciază" faptul că Brown este tot timpul la curent cu "ceea ce gândesc el şi armata sa".

Circa 4.000 de militari britanici sunt însă în Irak, majoritatea staţionaţi la o bază din sudul ţării.

Săptămâna trecută, presa vehicula o serie de informaţii potrivit cărora Marea Britanie şi-ar putea retrage toate forţele până la sfârşitul anului, însă, având în vedere situaţia instabilă din teritoriu, acest lucru pare irealizabil.

Bush are o relaţie mai oficială cu premierul britanic decât cu predecesorul acestuia, Tony Blair, care a fost cel mai important aliat al Washingtonului în privinţa Irakului.

Bush şi soţia sa, Laura, se vor întâlni duminică după-amiază cu Regina Elisabeta a II-a Marii Britanii la castelul Windsor, în apropiere de Londra, înainte de a participa la un dineu cu Brown.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Gordon Johndroe, a declarat că cei doi lideri au multe probleme de discutat.

"(Agenda include) atitudinea sfidătoare a Iranului faţă de comunitatea internaţională, nevoia de a aborda teme legate de schimbările climatice şi securitate energetică, procesul de pace din Orientul Mijlociu, ajutorul adus popoarelor din Africa, şi înfrângerea extremiştilor din Irak, Afganistan şi din ale zone din lume", a precizat el.

Bush a încercat în timpul acestui turneu să creeze un front unit, pentru a determina Iranul să îşi suspende activităţile de îmbogăţire a uraniului, care ar putea viza fabricarea de bombe nucleare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici