- Home
- Externe
- TRIPOLI, (19.02.2011, 09:45)
- Alexandra Fusoi , Alexandra Fusoi ,
Cel puţin 46 de morţi în confruntările din ultimele 72 de ore din Libia
Cel puţin 46 de persoane au murit în timpul protestelor din ultimele 72 de ore din Libia, a anunţat organizaţia neguvernamentală Amnesty International, acuzând forţele de securitate libiene că au deschis focul fără discernământ asupra manifestanţilor.

Cel puţin 46 de morţi în confruntările din ultimele 72 de ore din Libia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Surse medicale de la spitalul al-Jala din Benghazi, unul dintre oraşele unde au avut loc cele mai violente proteste, au afirmat că majoritatea victimelor au fost împuşcate în cap, piept şi gât, precizează Amnesty.
"Această creştere alarmantă a bilanţului şi natura rănilor constatate par să sugereze că forţele de securitate au primit autorizaţia de a folosi forţa letală împotriva manifestanţilor neînarmaţi", a afirmat Malcolm Smart, director al Amnesty International pentru Orientul Mijlociu şi Africa.
"Autorităţile libiene trebuie să restricţioneze imediat activitatea forţelor lor de securitate. Cei care sunt responsabili pentru aceste asasinate ilegale şi pentru folosirea forţei excesive, atât autorii acestor acte, cât şi cei care au dat ordinele, trebuie identificaţi şi deferiţi justiţiei", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina
-
Crin Antonescu, întrebat ce îl recomandă să fie preşedinte: Vocea şi talentul meu
-
Starmer vrea crearea unei coaliţii care să garanteze pacea în Ucraina: Regatul Unit este pregătit să sprijine acest lucru „cu bocanci la sol şi avioane în aer”
Sursele medicale citate de Amnesty au adăugat că 28 de persoane au fost ucise în cursul manifestaţiilor de joi de la Benghazi, iar alte trei au murit în urma protestelor de vineri. Alte cel puţin 15 persoane au fost ucise joi la Al-Baida, în estul Libiei, în cursul unei "zile a mâniei" organizate împotriva regimului condus de colonelul Mouammar Kadhafi, aflat la putere din 1969.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe