- Home
- Externe
- WASHINGTON, (07.05.2018, 22:11)
- Mihai Draghici
Donald Trump nu va merge în Israel pentru inaugurarea sediului ambasadei din Ierusalim
Preşedintele SUA, Donald Trump, nu se va deplasa în Israel pentru inaugurarea sediului ambasadei din Ierusalim, a anunţat luni Casa Albă.

Donald Trump nu va merge în Israel pentru inaugurarea sediului ambasadei din Ierusalim
Donald Trump a generat controverse ample prin decizia de recunoaştere a oraşului Ierusalim drept capitală a Israelului şi prin mutarea sediului ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Recent, Donald Trump a afirmat că "poate" va merge la inaugurarea noului sediu al ambasadei SUA, pe 14 mai.
Însă Casa Albă a anunţat luni că nici preşedintele Donald Trump, nici vicepreşedintele Mike Pence nu vor fi prezenţi la eveniment. Delegaţia SUA va fi condusă de John Sullivan, secretar de Stat adjunct, relatează postul CBN News şi cotidianul Times of Israel. Din delegaţie vor face parte ambasadorul David Friedman, secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, consilierii prezidenţiali Jared Kushner şi Ivanka Trump şi emisarul special pentru negocieri internaţionale Jason Greenblatt.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat în decembrie 2017 decizia controversată de a considera oraşul Ierusalim drept capitala Israelului şi, implicit, de a muta acolo ambasada SUA. Decizia lui Donald Trump a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Adunarea Generală ONU, Uniunea Europeană şi Rusia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Decizia ICCJ. De ce a decis instanţa arestarea preventivă a lui Horaţiu Potra şi a fiului său
-
„S-a certat şi a fost nepoliticos”. Cum relatează presa rusă de stat discuţia aprinsă dintre Trump şi Zelenski
-
Surse: Horaţiu Potra, fiul lui şi alte 17 persoane, arestate preventiv pentru 30 de zile
Ulterior, pe fondul criticilor, preşedintele SUA a încercat să îşi nuanţeze poziţia privind statutul Ierusalimului, refuzând să excludă posibilitatea împărţirii oraşului şi explicând că israelienii şi palestinienii trebuie să stabilească frontierele în oraş. Liderul de la Casa Albă a transmis Israelului că pacea necesită "compromisuri dure".
Israelul consideră oraşul Ierusalim drept capitala sa eternă şi indivizibilă, potrivit terminologiei utilizate de liderii politici israelieni. Autoritatea Palestiniană vrea ca Ierusalimul de Est să devină capitala viitorului stat palestinian. Israelul a anexat Ierusalimul de Est, dar marile puteri şi Naţiunile Unite nu recunosc suveranitatea israeliană asupra întregului oraş, subliniind că zonele trebuie negociate. Statele Unite sunt prima naţiune care îşi mută ambasada în Israel la Ierusalim. Decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul a fost criticată dur de Autoritatea Palestiniană, de Liga Arabă, de numeroase ţări musulmane, de Uniunea Europeană şi Rusia.



Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe