Europa, sub asediu? Putin vrea să plaseze rachete nucleare

  • Rusia a declarat luni că ar putea să desfăşoare rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa dacă nu se ajunge la o înţelegere.
  • Statele Unite şi celelalte state membre NATO nu cedează în privinţa apărării integrităţii Ucrainei.
  • Rachetele nucleare cu rază intermediară au fost interzise în urma semnării tratatului din 1987.
56362 afișări
Imaginea articolului Europa, sub asediu? Putin vrea să plaseze rachete nucleare

Putin e furios. Vrea să plaseze rachete nucleare la marginea Europei

Rusia a declarat luni că ar putea să desfăşoare rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa. Motivul? Statele Unite şi celelalte state membre NATO nu cedează în privinţa apărării integrităţii Ucrainei, dar şi pentru întărirea sistemului defensiv al statelor est-europene ce ar fi aţintit asupra Rusiei. 

Ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov a declarat într-un interviu la agenţia de presă rusă RIA că Moscova va trebui să facă acest pas dacă NATO refuză să detensioneze situaţia. 

Comentariile sale au ridicat şi mai mult miza unui conflict est-vest în care Rusia cere garanţii de securitate din partea Occidentului, în timp ce Statele Unite şi aliaţii săi avertizează Moscova să înceteze orice iniţiativă de invazie a Ucrainei. Rachetele nucleare cu rază intermediară (INF) au fost interzise în urma semnării tratatului din 1987 convenit între liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american Ronald Reagan, fiind salutat la acea vreme drept o relaxare majoră a tensiunilor din Războiul Rece. Washingtonul a renunţat la tratatul INF în 2019 după ce s-a plâns ani de zile de presupusele încălcări ale Rusiei.

„Lipsa de progres către o soluţie politică şi diplomatică a acestei probleme va face ca răspunsul nostru să fie de natură militară şi tehnică militară”, a declarat Serghei Riabkov.

Reprezentanţii NATO susţin că nu vor exista noi rachete americane în Europa şi sunt gata să descurajeze iniţiativele Rusei  cu un răspuns „măsurat” care ar implica doar arme convenţionale. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici