- Home
- Externe
- MANILA, (14.11.2013, 11:24)
- Iuliana Enache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Filipine: Lupta abia a început pentru supravieţuitorii taifunului Haiyan. Localnicii caută hrană şi adăpost, pe fundalul jafurilor şi al riscului de boli contagioase - FOTO
Cei care şi-au salvat viaţa, agăţaţi de cabluri sau adăpostiţi în clădiri de beton la trecerea taifunului Haiyan prin centrul insulelor Filipine, au crezut că au păcălit soarta, dar pentru mulţi dintre ei lupta pentru supravieţuire abia a început.
608 afișări
Filipine: Lupta abia a început pentru supravieţuitorii taifunului Haiyan. Localnicii caută hrană şi adăpost, pe fundalul jafurilor şi al riscului de boli contagioase - FOTO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
După orele terifiante petrecute în vânt, încercând să scape de valurile gigantice care s-au abătut asupra caselor lor, a bisericilor şi şcolilor în care locuitorii credeau că sunt la adăpost, supravieţuitorii se confruntă de câteva zile cu un dezastru cu încetinitorul, dar la fel de îngrozitor.
Ei traversează un peisaj devastat, nu au apă, hrană şi nu beneficiază de îngrijiri medicale, în timp ce focurile de armă răsună periodic.
Pe un drum din apropierea aeroportului din Tacloban (centru), unul dintre oraşele cele mai afectate de taifunul Haiyan, Nelson Matobato, în vârstă de 34 de ani, şi soţia sa, Karen, în vârstă de 29 de ani, au petrecut noaptea într-o ricşă. Alături de ei, un sicriu improvizat adăposteşte cadavrele celor două fiice ale lor, în vârstă de şapte şi, respectiv, cinci ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Klaus Iohannis, decorat în SUA: Președintele României primește în această noapte premiul Distinguished International Leadership Award pentru 2024
-
Certificate de naştere şi de deces în format digital în mai multe oraşe din ţară
-
Cazurile de rujeolă cresc din nou în Europa, cu România pe loc fruntaş
-
UE, acord privind profiturile de pe urma mărfurilor ruseşti: 90% din fonduri vor fi folosite pentru a ajuta militar Ucraina
Cei doi fii ai lor, în vârstă de patru ani şi, respectiv, de trei luni, sunt daţi dispăruţi.
"Apa a venit la ora 07.00 şi casa noastră a fost scufundată imediat", povesteşte Nelson, în timp ce o lumânare dintr-o ceară proastă arde lângă el. "La ora 09.00, eram pe acoperiş. Iar apoi am fost luaţi cu toţii când casa s-a prăbuşit. Nu puteam face nimic".
Vecinul lui, Dennis Daray, stă jos pe stradă, alături, având la picioare un sac alb în care se află corpul neînsufleţit al surorii sale. El aşteaptă ca autorităţile să vină să recupereze cadavrele.
"Autorităţile trebuie să le ia. Începe să se simtă", a declarat el pe o voce scăzută.
Angeline Conchas şi fiica sa în vârstă de şapte ani au fost găsite blocate la etajul al doilea al clădirii în care locuiau, în momentul în care apele au urcat brusc. Ele s-au prins de un cablu electric pentru a ajunge într-un loc înalt.
"Din fericire, circuitul electric a fost întrerupt, altfel am fi fost moarte", a declarat ea.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că un număr mare de supravieţuitori suferă de răni care trebuie să primească îngrijiri. Căldura şi umiditatea care domnesc în Filipine facilitează infecţiile, care pot degenera rapid şi s-ar putea dovedi chiar mortale, în condiţiile actuale.
Bolile contagioase riscă să se răspândească rapid în locurile unde se îngrămădesc supravieţuitorii, iar medicii se tem în special de epidemii de diaree, din cauza lipsei de apă potabilă.
În plus, îngrijirile medicale elementare pot fi foarte greu de acordat, menţionează OMS. Astfel, 12.000 de naşteri sunt prevăzute în următoarele 30 de zile în rândul celor 11,3 milioane de filipinezi afectaţi de taifun.
Corazon Rubio, medic din Tacloban, a supravieţuit taifunului, dar se declară îngrozită de ce s-a întâmplat ulterior. "Jafurile sunt cele care mă înspăimântă", a declarat ea pentru AFP.
Potrivit psihiatrilor, locuitorii comit jafuri pentru a răspunde unei situaţii de stres intens şi de disperare deoarece au pierdut totul.
Alţii o fac fără îndoială din necesităţi economice. Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) estimează că trei milioane de filipinezi şi-au pierdut mijlocul prin care îşi câştigau existenţa. Jumătate sunt persoane deja foarte sărace, precum pescarii sau micii agricultori.
Turismul, un alt sector-cheie al economiei filipineze, va fi fără îndoială afectat şi el.
Dar pentru moment, locuitorii încearcă mai întâi să se hrănească, să se îmbrace şi să se adăpostească pe timpul nopţii.
"Le cerem hrană vecinilor noştri pentru că ajutorul încă nu a sosit. Mâncăm o dată pe zi", declară Cecilia Beltran, în vârstă de 47 de ani, mama a trei copii care stă la coadă în faţa primăriei din Tacloban.
"Casa noastră nu mai este. Trăim într-un cort. Am recuperat oale dintre dărâmături şi le-am spălat, la fel şi haine. Nu mai avem nimic".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: NATO va schimba abordarea față de Ucraina. Ce dezvăluie documentul exclusiv obținut de Corriere della Sera, care ar urma să fie aprobat în iulie la Summit-ul NATO
Citește pe www.zf.ro: Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Citește pe www.zf.ro: Rusia se pregăteşte de atac. Agenţiile europene de spionaj au avertizat guvernele lor că Rusia pregăteşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul avertizează SUA că decizia de înghețare a livrărilor de armament ar putea periclita negocierile privind ostaticii: „SUA trebuie să pună presiune pe Hamas, nu pe Israel”
Prăbuşirea dureroasă a celei mai fierbinţi pieţe imobiliare: birourile stau goale, spaţiile comerciale sunt pustii, iar clădirile fantomă rezidenţiale domină orizontul
Dacă aţi avea de ales între a munci mai puţin şi a câştiga mai puţin sau a munci mai mult şi a câştiga mai mult, ce aţi alege? (Nu, să munceşti mai puţin şi să câştigi mai mult nu este o soluţie)
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după Revoluție l-a marcat pe fiul lui Nicolae Ceaușescu
PROSPORT.RO
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
CANCAN.RO
Câți copii are de fapt Florin PIERSIC? Secretul pe care l-a ținut ascuns toată viața: „Vreau să fac ceva...”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe