- Home
- Externe
- WASHINGTON, (18.12.2021, 14:14)
- Mihai Draghici
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Generali în retragere: Armata SUA trebuie să se pregătească pentru o eventuală insurecţie în 2024
Trei generali în retragere din SUA, Paul D. Eaton, Antonio M. Taguba şi Steven M. Anderson, avertizează, într-un editorial publicat în cotidianul The Washington Post, că există riscul unei insurecţii după scrutinul prezidenţial din anul 2024, cerând măsuri pentru menţinerea ordinii constituţionale.
Urmărește
14954 afișări
Generali în retragere:Armata SUA trebuie să se pregătească pentru o eventuală insurecţie în 2024
"Întrucât ne apropiem de prima aniversare a insurecţiei letale de la Capitoliu, noi - foşti oficiali militari de rang înalt - suntem din ce în ce mai preocupaţi de perioada imediat următoare scrutinului prezidenţial din 2024 şi de potenţialul de apariţie a haosului letal în cadrul armatei, situaţie care i-ar expune pe toţi americanii unor riscuri severe. Pe scurt, suntem înspăimântaţi de gândul că data viitoare lovitura de stat ar putea reuşi", afirmă generalii Paul D. Eaton, Antonio M. Taguba şi Steven M. Anderson în articolul de opinie publicat în cotidianul The Washington Post.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ursula von der Leyen s-a îmbolnăvit de pneumonie „în formă severă”
-
Italia cere Uniunii Europene să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru megawatt-oră
-
Ion Cristoiu: Presa care zbiară
-
Creştere de aproape 2% pentru Bursa de la Bucureşti în prima şedinţă de tranzacţionare din an. Aprecieri pe Transelectrica (3,7%), BRD SocGen (2,8%), Petrom (2,6%) şi Banca Transilvania (2,6%)
"Una dintre forţele armatei noastre este că are populaţie diversă. Este formată din persoane cu diverse credinţe şi profiluri. Dar, în lipsa unei monitorizări constante, potenţialul apariţiei unui clivaj care să reflecte criterii societale şi politice este foarte real", atrag atenţia generalii, notând că există deja semnale privind potenţiale situaţii de haos în armata SUA. Spre exemplu, pe 6 ianuarie 2021, un număr preocupant de mare de veterani şi militari activi au participat la atacul asupra Capitoliului, iar 124 de oficiali militari aflaţi în retragere s-au afiliat unui grup şi au semnat o scrisoare prin care au susţinut atacurile false ale fostului preşedinte Donald Trump asupra legitimităţii alegerilor prezidenţiale.
De curând, şi poate cel mai îngrijorător, generalul de brigadă Thomas Mancino, comandantul Gărzii Naţionale din Oklahoma, a refuzat aplicarea unui ordin emis de preşedintele Joseph Biden prin care toţi membrii Gărzii Naţionale sunt obligaţi să se vaccineze anticoronavirus. Mancino a argumentat că în situaţiile în care Garda Naţională nu este mobilizată la nivel federal, comandantul său este guvernatorul republican din Oklahoma, nu preşedintele SUA.
"Potenţialul de scindare a lanţului de comandă în funcţie de preferinţele politice - de la vârf la nivelurile inferioare - este semnificativ, în cazul în care se va produce o nouă insurecţie. Ideea unor unităţi clandestine care să se organizeze pentru susţinerea comandantului «potrivit» nu poate fi exclusă", subliniază generalii, avertizând asupra riscurilor ca, în 2024, să emită ordine Joseph Biden, care ar obţine un nou mandat prezidenţial, şi Donald Trump, ori altă personalitate cu profilul lui Trump, care să emită ordine în calitatea de lider al unui guvern paralel. În plus, există riscul ca politicieni de la nivel statal şi federal să instaleze ilegal în funcţia de preşedinte un candidat învins în scrutin.
"Într-un astfel de context, cu armata noastră dezorientată şi divizată, securitatea naţională a Statelor Unite ar fi afectată grav. Oricare dintre inamicii noştri ar putea profita pentru a lansa un atac asupra intereselor SUA sau ale aliaţilor", avertizează generalii Paul D. Eaton, Antonio M. Taguba şi Steven M. Anderson, recomandând Washingtonului, "în contextul în care naţiunea este mai divizată ca niciodată", să ia măsuri de pregătire pentru cele mai grave scenarii.
"În primul rând, trebuie luate măsuri pentru a evita o nouă insurecţie. Niciun lider care a inspirat insurecţia (din ianuarie 2021 - n.red.) nu a fost tras la răspundere. Oficialii aleşi în funcţii şi autorităţile de aplicare a legii, inclusiv Departamentul Justiţiei, comisia de profil din Camera Reprezentanţilor şi întregul Congres, trebuie să acţioneze cu mai multă urgenţă", subliniază generalii Paul D. Eaton, Antonio M. Taguba şi Steven M. Anderson.
"Iar armata nu trebuie să aştepte ca oficialii federali să acţioneze. Pentagonul trebuie să ordone imediat o examinare civică a tuturor membrilor - în uniformă sau civili - din punctul de vedere al Constituţiei şi al integrităţii electorale. De asemenea, trebuie să existe o revizuire a legilor de război şi a modului de identificare şi abordare a ordinelor ilegale. (...) În plus, toate ramurile militare trebuie să efectueze mai multe activităţi pentru colectarea de informaţii în toate unităţile, cu scopul identificării, izolării şi excluderii potenţialilor rebeli", afirmă generalii Paul D. Eaton, Antonio M. Taguba şi Steven M. Anderson.
"Departamentul Apărării ar trebui să organizeze exerciţii militare pentru scenariul unei potenţiale insurecţii sau tentative de lovitură de stat şi să identifice punctele vulnerabile. (...) Comandanţii militari şi membrii Congresului beneficiază de experienţă retrospectivă pentru a evita o nouă insurecţie în 2024, dar vor reuşi doar dacă trec la acţiuni decisive acum", concluzionează generalii în retragere Paul D. Eaton, Antonio M. Taguba şi Steven M. Anderson.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: Dragoş Damian, Terapia Cluj: No, amu gata! Gata cu văicăreala, cu bocetele şi cu plânsetele! Sunteţi oameni de afaceri puternici, va faceţi de ruşine! Hai, la muncă în 2025, avem multă treabă!
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
China se confruntă cu un nou focar provocat de un virus la cinci ani după ce a început pandemia COVID-19. Ce este HMPV
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Care este cel mai nesănătos aliment din lume, pe care foarte mulţi români îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe