- Home
- Externe
- LIMA, (16.10.2012, 09:51)
- Ion Gaidau
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hillary Clinton îşi "asumă responsabilitatea" asupra gestionării atacului de la Benghazi
Secretarul de Stat american Hillary Clinton a declarat luni că îşi "asumă responsabilitatea" modului în care a fost gestionat atacul asupra Consulatului Statelor Unite de la Benghazi, în Libia, care a declanşat o furtună politică în Statele Unite înaintea alegerilor prezidenţiale.
240 afișări
Hillary Clinton (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În cadrul unor interviuri acordate luni seara pentru posturile americane de televiziune CNN şi Fox în capitala peruană Lima, şefa diplomaţiei americane a vrut să îi protejeze pe preşedintele democrat Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden de atacuri venite dinspre tabăra republicană a candidatului Mitt Romney cu privire la condiţiile de securitate care existau la consulatul din Benghazi înaintea atentatului.
"Îmi asum responsabilitatea" pentru gestionarea acestui atac de la 11 septembrie, în care a fost ucis ambasadorul american în Libia, a declarat Clinton potrivit unor fragmente difuzate de CNN şi Fox.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Benny Gantz îi dă un ultimatum lui Netanyahu: „Cabinetul de război trebuie să formuleze un plan de război până pe 8 iunie – sau ne vom retrage din guvern”
-
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
-
Unul dintre cele mai importante puncte turistice din Sibiu, închis la Noaptea Muzeelor. Explicaţia
-
Cel puţin 30 de ucraineni care fugeau de armată s-au înecat la graniţa cu România şi Ungaria
"Eu conduc Departamentul de Stat (care are ca angajaţi) 60.000 de persoane în lumea întreagă, în 275 de posturi" diplomatice şi consulare, iar "preşedintele şi vicepreşedintele cu siguranţă nu ar fi avut cunoştinţă de deciziile luate de către profesionişti în securitate", a declarat secretarul de Stat. Ea a spus că vrea, înaintea de orice, "să evite un fel de capcană politică".
"Cazul Benghazi" agită scena politică americană odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie.
Republicanii, prin intermediul candidatului lor la preşedinţie Mitt Romney, reproşează administraţiei preşedintelui democrat Barack Obama unele deficienţe în materie de securitate şi informaţii înaintea atacului asupra consulatului şi îi critică pe opozanţii lor că au recunoscut cu întârziere că a fost vorba despre un "atentat terorist" în care a fost implicată reţeaua teroristă Al-Qaida.
Senatorul republican John McCain, fostul contracandidat al lui Obama la alegerile prezidenţiale din 2008, a salutat într-un comunicat "gestul lăudabil" al lui Clinton, "în special în contextul în care Casa Albă încearcă să scape de orice formă de responsabilitate". Criticându-l pe preşedintele Obama, McCain a subliniat că "securitatea americanilor aflaţi la post în străinătate este în ultimă instanţă responsabilitatea comandantului-şef" al forţelor armate.
Vineri, Casa Albă a fost nevoită să se apere după ce vicepreşedintele Biden a dat asigurări, cu o zi înainte, în cursul dezbaterii în care l-a înfruntat pe coechipierului republican al lui Romney, Paul Ryan, că Guvernul nu a primit solicitări de consolidare a securităţii la ambasada americană de la Tripoli şi consulatul din Benghazi înainte de 11 septembrie.
Însă miercuri, în faţa unei comisii a Congresului condusă de către republicani, oficiali americani din domeniul securităţii în Libia au declarat că nivelul de siguranţă la Benghazi era insuficient înaintea atacului şi au cerut măsuri suplimentare care au fost refuzate de către Departamentul de Stat.
Romney a speculat imediat aceste declaraţii oarecum contradictorii, acuzându-l pe Biden că "persistă în orbire".
FBI şi autorităţile libiene anchetează la faţa locului atacul de la Benghazi, în timp ce Clinton a înfiinţat o comisie care trece în revistă măsurile de securitate în vigoare la Benghazi şi informaţiile cu privire la situaţia ameninţării teroriste.
"În materie de securitate, deciziile sunt luate de către profesionişti, dar vom trece totul în revistă pentru a ne asigura că facem tot ceea ce este necesar într-un mediu din ce în ce mai riscant", a spus Clinton pentru Fox News.
Secretarul de Stat, care coordonează cea mai importantă reţea diplomatică şi consulară din lume, a dat asigurări în mai multe rânduri că atentatul de la Benghazi sau violenţele antiamericane care au avut loc în septembrie în lumea arabo-musulmană nu vor afecta susţinerea Statelor Unite acordată în cadrul procesului de democratizare a acestor ţări.
"Nu putem să nu ne angajăm. Nu putem să ne retragem", a subliniat ea.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Președinta Georgiei a respins prin veto „Legea rusă” votată de Parlament, care a scos mii de oameni în stradă: „E un obstacol în parcursul nostru european”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Băncile din România se schimbă la faţă. Cum se integrează Inteligenţa Artificială direct în operaţiuni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Papa Francisc schimbă normele din 1978 privind clasificarea „minunilor”. Ce a influențat această decizie
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza | Vremea se schimbă radical din 22 mai, în București
GANDUL.RO
GREEN NEWS a plantat pentru viitor. Acțiune de plantare a sute de copaci în zona Lunca Cetății din București
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe