- Home
- Externe
- ANKARA, (20.02.2018, 06:51)
- Andrei Ionascu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Intervenţia armatei siriene în Afrin ar provoca o catastrofă, avertizează vicepremierul Turciei
Vicepremierul turc Bekir Bozdag a declarat luni că o eventuală intervenţie a armatei siriene în provincia nord-vestică Afrin ar genera o catastrofă, relatează site-ul agenţiei Sputnik.
1980 afișări
Intervenţia armatei siriene în Afrin ar provoca o catastrofă, avertizează vicepremierul Turciei
"Dacă guvernul sirian va pătrunde în Afrin pentru a sprijini YPG, va deschide calea pentru o catastrofă ... ar oferi undă verde pentru divizarea Siriei. O asemenea mutare ar avea consecinţe grave", a spus Bozdag, care a adăugat că operaţiunea militară terestră "Ramura de măslin" va continua asupra poziţiilor ocupate de gruparea insurgentă kurdă Unităţile Populare de Protecţie (YPG).
Înaltul oficial turc a subliniat că Ankara nu are deocamdată nicio dovadă privind încheierea unui acord între luptătorii kurzi din nord-vestul Siriei şi guvernul sirian, pentru trimiterea unui contingent de militari în provincia Afrin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un spital din Spania ridică moralul pacienților de la ATI cu ajutorul unor câini. Cum le schimbă patrupezii starea emoțională
-
Burkina Faso: Mai multe agenţii de presă străine au fost interzise de autorităţi
-
Debarcaderul construit de armata americană în largul Fâşiei Gaza va costa 320 de milioane de dolari
-
Demonstraţie pro-palestiniană la Sorbona. Sediul principal al universităţii a fost închis
"Vestea acordului dintre YPG şi guvernul sirian pentru ca acesta din urmă să trimită trupe în Afrin a apărut astăzi. Urmărim aceste informaţii, care nu ne-au fost confirmate prin canale oficiale. Din câte ştim, nimeni nu a vorbit deocamdată despre trimiterea forţelor guvernamentale siriene", a mai spus Bekir Bozdag.
Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a avertizat că armata turcă va înfrunta forţele regimului condus de către Bashar al-Assad în eventualitatea în care acestea vor interveni în favoarea grupării kurde YPG în regiunea Afrin.
Guvernul de la Damasc nu a confirmat deocamdată o înţelegere cu YPG, care ar complica situaţia conflictului din nordul Siriei, generat de o reţea de rivalităţi şi alianţe între forţele kurde, guvernul sirian, facţiuni rebele, Turcia, Statele Unite şi Rusia.
În prezent, armata siriană nu se află nici măcar în apropierea provinciei Afrin. Militarii s-au retras din zonele nordice, ocupate de către kurzi, în 2012.
Regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi gruparea insurgentă kurdă Unităţile Populare de Protecţie (YPG) au evitat confruntarea directă şi au sugerat în repetate rânduri o posibilă alianţă, în ciuda unor viziuni diferite privind viitorul Siriei. Assad a precizat că vrea să recapete controlul asupra întregii ţări.
La 20 ianuarie, Turcia a declanşat operaţiunea militară terestră "Ramura de măslin" asupra poziţiilor ocupate de gruparea insurgentă kurdă Unităţile Populare de Protecţie (YPG) în regiunea siriană Afrin. Regimul de la Ankara consideră grupările kurde siriene drept aliaţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), structură catalogată drept teroristă de Turcia, SUA şi UE.
Citeşte şi: Coreea de Sud şi SUA nu renunţă la exerciţiile militare comune, în ciuda avertismentului din partea Coreei de Nord
Citeşte şi: Autoritatea Palestiniană consideră că Rusia ar putea acţiona ca un mediator internaţional, în detrimentul SUA
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Cum alegi o dietă echilibrată? Chef Alex Strugari: „Corpului îi este necesar un aport de vitamina B, pe care îl poate lua doar din carne”
Citește pe www.zf.ro: Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry se va întoarce în Marea Britanie luna viitoare. Care este motivul vizitei ducelui de Sussex
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva lui
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe