Mesaje ateiste pe autobuzele din Marea Britanie

În Marea Britanie va fi lansată prima campanie de promovare a ateismului, pe autobuzele din Londra, finanţată din donaţii, pentru a contracara mesajele de promovare a diverselor organizaţii religioase.

Urmărește
200 afișări
Imaginea articolului Mesaje ateiste pe autobuzele din Marea Britanie

Mesaje ateiste pe autobuzele din Marea Britanie (Imagine: Media Guardian)

Potivit Media Guardian, campania de promovare a ateismului pe autobuzele londoneze lansată marţi, 21 octombrie va avea ca slogan mesajul "There's probably no God. Now stop worrying and enjoy your life / Probabil nu există Dumnezeu. Aşa că acum ar trebui să nu-ţi mai faci griji şi să începi să-ţi trăieşti viaţa".

Toate donaţiile campaniei vor fi administrate de Asociaţia Britanică a Umaniştilor, unul dintre finanţatorii campaniei fiind profesorul Richard Dawkins, autorul cărţii "The God Delusion / Himera credinţei în Dumnezeu", apărută şi în România, în 2007, la Editura Curtea Veche, care a donat până în prezent suma de 5.500 de lire sterline.

Mesajele anti-religioase vor fi expuse pe 30 de autobuze londoneze timp de patru săptămâni, urmând ca perioada să fie prelungită în funcţie de fondurile strânse.

Ideea campaniei a pornit de la campaniile difuzate tot prin intermediul transportului public, care promovează credinţa prin mesaje coercitive şi trimit la site-uri în care ateii sunt ameninţaţi că vor arde în flăcările iadului şi că îşi vor petrece veşnicia în chinurile iadului. Potrivit iniţiatorilor proiectului, demersul are scopul de a aduce în spaţiul public un discurs iconoclast, care să conteste ideea damnării veşnice.

"Campania de slogane alternative care va rula pe autobuzele londoneze va face oamenii să gândească - iar gândirea este motiv de ostracizare în religie", a spus Richard Dawkins.

Richard Dawkins este un etolog britanic, teoretician evoluţionist şi scriitor ştiinţific, aflat in fruntea Catedrei pentru Popularizarea Ştiinţei Charles Simonyi din cadrul Universităţii Oxford.

El s-a afirmat în anul 1976, odată cu publicarea primei sale cărţi, Gena egoistă (The Selfish Gene), care promova o concepţie despre evoluţie centrată pe genă, şi a introdus în vocabular termenul de memă, contribuid astfel la intemeierea domeniului memeticii. În 1982 a adus o importantă contribuţie la dezvoltarea ştiinţei evoluţiei prin teoria sa, prezentată in cartea Fenotipul extins (The Extended Phenotype), conform căreia manifestările fenotipice nu sunt limitate la nivelul organismului, ci se extind în mediu, incluzând şi corpul altor organisme. Dawkins este un ateu declarat, supranumit "Rottweiler-ul lui Darwin".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

www.zf.ro
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
www.businessmagazin.ro
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune